Consilierii locali din Cluj-Napoca au decis în şedinţa "de îndată" din această dimineaţă ce poziţie vor avea în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) de la clubul Universitatea Cluj.
Consilierii au decis ca Radu Constantea, reprezentantul CL în AGA, să voteze împotriva intrării clubului în insolvenţă.
Consilierul PDL Ovidiu Turdean a explicat că, în condiţiile în care clubul intră în insolvenţă, CL nu poate să intervină ca să susţină echipa, cu atât mai mult cu cât "U" e o marcă a oraşului, în proprietate publică. În consecinţă CL va sugera acţionarilor, în AGEA, să schiţeze un plan de reorganizare, care să fie discutat cu creditorii clubului şi să lase posibilitatea Consiliului Local să intervină financiar.
"Acest plan ar salva echipa", spune Turdean.
Consiliul Local are mai puţin de un procent din clubul Universitatea Cluj.