|






























|
Talnar: S-a ajuns la un anumit acord cu Standard pentru transferul lui Tucudean
Antrenorul echipei Dinamo, Cornel Ţălnar, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că s-a ajuns "la un anumit acord" în ceea ce priveşte transferul atacantului George Ţucudean la Standard Liege, dar o decizie finală se va lua în cursul acestei zile.
"Nu ştiu care este încă problema cu Ţucudean, am înţeles că încă se mai discută. S-a ajuns la un anumit acord, la ora 14:00 domnul Badea şi domnul Sandu, care este coproprietar al jucătorului, vor avea ultimele discuţii. Şi abia apoi vom şti dacă pleacă cu noi sau nu pleacă. Eu am vorbit cu jucătorul, el ar vrea să plece, poate ar fi mai bine pentru el să plece într-un fotbal mai spectaculos, dar nu depinde de el, ci de înţelegerea dintre conducerea noastră şi cea de la Standard Liege. Dintr-un anumit punct de vedere poate ar fi bine şi pentru Dinamo, că s-ar rezolva alte probleme. Ar fi o pierdere însa pentru noi ca echipă. El e la antrenament, aşteaptă să vadă şi el ce va face", a declarat Ţălnar.
Tehnicianul dinamovist nu se poate baza pentru retur nici pe mijlocaşul Adrian Ropotan, care a făcut pregătirea cu Dinamo, dar şi-a găsit un alt angajament: "Din păcate, Ropotan m-a cam dezamăgit ca antrenor pentru că mi-a promis că vine la noi până în vară, ca astăzi să-mi spună că nu mai vine, că şi-a găsit ceva pe nu ştiu unde. Vă daţi seama că am rămas descoperiţi total pe postul lui. Ziceam că mi-am acoperit un post cu el şi azi ne-a dat vestea că uită să se urce cu noi în avion. Deocamdată plecăm cu ce avem, nu putem aduce jucători până mâine. Sperăm ca acolo în Spania să ne vină un jucător să completăm lotul. Ne-ar mai trebui poate un fundaş stânga, în rest cu ce avem în lot cred că putem duce acest retur de campionat".
Cornel Ţălnar speră ca miercuri, după o discuţie între jucători şi conducerea clubului să afle şi termenul de rezolvare a problemelor financiare cu care se confruntă echipa. "Nu s-a pus niciodată problemă că jucătorii nu vor să plece. Şi ei vor să aibă o discuţie cu domnul preşedinte referitor la restanţele financiare pe care le au, dar nu s-a pus problema ca echipa să boicoteze cantonamentul. Eu le-am explicat că pentru ei fac ceea ce fac, dar au şi ei dreptate, sper ca astăzi să se ajungă la un acord în acest sens. Sper ca astăzi să aibă loc acea discuţie cu domnul preşedinte. Problema banilor îi macină pe fiecare dintre ei, dar din punct de vedere sportiv eu am mare încredere în ei că vor face tot ceea ce depinde de ei pentru o figură frumoasă în retur. Singura problemă pe care o are Dinamo este asta, financiară, în rest, din punct de vedere sportiv lucrurile se vor aşeza pe făgaşul normal. Dinamo se va prezenta altfel din punct de vedere sportiv. Mie mi s-a promis în momentul în care am venit că aceste probleme se vor rezolva, nu ştiu cum îşi împart acţiunile. Vreau ca acţionarii să fie aproape de noi, să ne sprijine pentru a ne desfăşura activitatea în condiţii optime", a mai spus Ţălnar.
În ceea ce priveşte o posibilă renunţare a sa la funcţia de antrenor principal, Ţălnar a spus că excude această variantă: "E foarte simplu să renunţi atunci când Dinamo e la greu. Eu vă spun, am 37 de ani de când sunt la Dinamo, dar echipa nu a fost niciodată într-o astfel de situaţie. Dacă mai plecăm şi noi, dinamoviştii adevăraţi, se alege praful".
Dinamo va efectua în perioada 31 ianuarie - 17 februarie un cantonament în Spania, unde va participa la Marbella Cup 2013, alături de alte două formaţii româneşti, Rapid şi Oţelul Galaţi.
Taguri:
Cornel Talnar
Dinamo Bucuresti
Standard Liege
Adrian Ropotan
» Clasament Liga 1
» Dinamo - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Dinamo București
Dinamo a revenit pe primul loc după o victorie categorică
Dinamo București a urcat din nou în fruntea clasamentului Superligii României, după ce a învins-o cu 4-0 pe Farul Constanța,...
Dinamo a câștigat eternul derby cu FCSB și și-a consolidat poziția de lider
Dinamo București și-a adjudecat eternul derby cu FCSB, scor 2-1, sâmbătă seara, pe stadionul "Arcul de...
Dinamo a învins-o pe "U" Cluj și a urcat pe primul loc în Superligă
Dinamo București a devenit noul lider al Superligii României după victoria obținută sâmbătă seara în...
Dinamo a demolat-o pe FC Voluntari și a urcat pe locul secund în Superliga
Dinamo București a obținut o victorie categorică în etapa a patra a Superligii, 4-0 cu FC Voluntari, sâmbătă...
Dinamo a făcut spectacol pe "Arcul de Triumf" și a demolat Universitatea Craiova cu 5-1 în Superligă
Dinamo București a produs surpriza etapei a doua din Superliga României, după...
Željko Kopić și Dinamo au încheiat colaborarea după doi ani și jumătate
Dinamo București și antrenorul croat Željko Kopić au decis să meargă pe drumuri separate,...
Fotbal Club FCSB și-a asigurat prezența în viitoarea ediție a Conference League după o victorie dramatică în fața rivalei Dinamo București, scor 2-1 după prelungiri, într-un meci...
Dinamo București și CFR Cluj au încheiat la egalitate, scor 0-0, duelul disputat sâmbătă seară pe "Arcul de Triumf", în etapa a 9-a din...
Dinamo București a obținut o victorie dramatică în fața celor de la FC Argeș, scor 2-1, duminică seară, pe stadionul "Arcul de Triumf", în ultimul duel al etapei a 8-a din...
Dinamo București trece într-o nouă eră vizuală
O decizie istorică marchează prezentul clubului din Ștefan cel Mare. Începând cu prima zi a lunii iulie, Dinamo 1948 S.A. va adopta o nouă...
Dinamo București a reușit să spargă gheața în play-off-ul Ligii 1, impunându-se cu 2-1 în fața liderului Universitatea Cluj, pe "Arena...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Adnan Aganović
Croația
39 ani

Adrian Brazovan
România
45 ani
Alexandru David
România
43 ani

Andreas Isaksson
Suedia
45 ani

Andrei Tânc
România
41 ani

Andrzej Szarmach
Polonia
76 ani
Antonio Stan
România
26 ani
Aurel Nalați
România
66 ani
Avtandil Ebralidze
Georgia
35 ani

BOLOGNA FC
Italia
117 ani

Bondz N'Gala
Anglia
37 ani

Claudio Pizarro
Peru
48 ani

Cristian Muscalu
România
37 ani
Daniel Lung
România
39 ani

Fred
Brazilia
43 ani

Gerald Asamoah
Germania
48 ani

Jackson Martínez
Columbia
40 ani
Lucian Turcu
România
40 ani

Maximiliano Arias
Uruguay
38 ani

MILLWALL FC
Anglia
141 ani
Nejc Pečnik
Slovenia
40 ani

Patrice Feussi
Camerun
42 ani

Ricardo Rocha
Portugalia
48 ani

Rogerio de Melo
Brazilia
52 ani

Veljko Nikitović
Serbia
46 ani

Vitali Kaleshin
Rusia
46 ani

Zlatan Ibrahimović
Suedia
45 ani
|
|
|
|