Atacantul Victoraş Iacob a semnat, vineri, un contract cu gruparea Universitatea Cluj şi s-a alăturat deja lotului antrenat de Ionel Ganea.
Jucătorul în vârstă de 32 de ani, care a evoluat ultima dată la PAE Niki Volos (Grecia), a sosit la Cluj liber de contract.
"Îmi plac provocările, nu se pune problema câştigurilor financiare acum. Importantă e latura sportivă şi apoi vom mai vedea ce se va întâmpla la vară", a explicat atacantul de 32 de ani de ce a acceptat o ofertă de la o formaţie fără bani şi aproape retrogradată.
Fostul atacant al echipelor Rapid Bucureşti, Oţelul Galaţi şi Steaua Bucureşti a efectuat deja vizita medicală şi s-a alăturat lotului "şepcilor-roşii". "Am venit la Universitatea Cluj, îmi era dor de o revenire în Liga 1", a declarat Iacob, după discuţiile cu acţionarul Ioan Mărginean.
Victoraş Iacob ar putea debuta în tricoul formaţiei ardelene în partida amicală programată sâmbătă, cu FC Baia-Mare, la Baza "Dan Anca" (ora 11:30).
Luni, echipa va pleaca la Bucureşti, iar marţi într-un cantonament în Antalya. "U" se va întoarce la Cluj în 24 februarie, când va intra în cantonament pentru meciul cu Steaua, din etapa a 20-a a Ligii 1.
13 goluri a marcat Victoraş Iacob în sezonul 2004-2005, pe vremea când evolua la Oţelul Galaţi, acesta fiind cel mai prolific an al carierei.
"Ganezul" i-a mai adus în această săptămână la echipă pe portarul Cristian Hăisan, fundaşul Ducu Ninu, plus mijlocaşii Adrian Borza, Florin Hidişan şi Cornel Cornea. Până la plecarea în cantonamentul din Antalya, la Cluj urmează să mai apară şi alte nume noi. "Studenţii" şi-au scurtat stagiul de pregătire de la Belek de la 10 la şapte zile din cauza devansării datei de început a sezonului de primăvară din Liga I. Iniţial, clujenii aveau programate patru partide amicale în Turcia, prima pe 14 februarie contra liderului din Lituania, FK Ekranas. Cel mai probabil şi programul jocurilor-test urmează să sufere modificări. "U" va reveni în ţară pe 19 sau 20 februarie, urmând ca apoi să intre în programul de antrenamente pentru partida cu Steaua, prima oficială din 2013.