Mijlocaşul senegalez Issa Ba şi-a reziliat, luni, pe cale amiabilă contractul cu FC Dinamo, informează site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Transferat la începutul acestui sezon competiţional, Issa Ba a evoluat în şapte meciuri pentru Dinamo în Liga 1 şi a marcat un gol în meciul din deplasare, scor 1-1, cu Viitorul Constanţa.
În cariera sa, fotbalistul în vârstă de 31 de ani a a mai jucat la echipele Laval, Chateauroux, Auxerre, Wisla Cracovia, FCM Târgu-Mureş şi Gaz Metan Mediaş.