Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a aprobat folosirea stadionului "Dr. Constantin Rădulescu" de către campioana României, CFR Cluj, pentru meciurile din Champions League.
"Administraţia UEFA este încântată să vă anunţe că a fost aprobată folosirea stadionului 'Dr. Constantin Rădulescu' din Cluj-Napoca, în faza grupelor UEFA Champions League, sezonul 2008-09", se arată în comunicatul forului european trimis pe adresa grupării din Cluj.
"CFR 1907 Cluj va putea evolua în faţa propriilor fani împotriva granzilor de pe bătrânul continent în cadrul celei mai importante competiţii intercluburi din lume", se arată pe site-ul oficial al campioanei.
UEFA a inspectat stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" pe 11 şi 12 august, când o comisie formată din Thierry Favre, inspector stadioane, Jozef Kliment, director de evenimente, şi Alexis Dedes, ofiţer media, însotiţi de oficiali ai CFR, au vizitat toate zonele de interes din incinta stadionului.
Tragerea la sorţi a fazei grupelor Ligii Campionilor, în care CFR este direct calificată, va avea loc joi 28 august, de la ora 19:00, la Monte Carlo.