Căpitanul echipei de fotbal a Olandei, Wesley Sneijder, accidentat la inghinali, nu va putea disputa meciul cu România, de marţi, de la Amsterdam, din cadrul
preliminariilor grupei europene D pentru CM 2014.
"Mi s-a făcut un RMN. Nu este nimic grav, dar partida de marţi vine prea devreme", a explicat Sneijder, care s-a accidentat vineri după doar o jumătate de oră din partida cu Estonia (3-0), fiind înlocuit cu Rafael van der Vaart, care, de altfel, a deschis scorul după pauză.
Selecţionerul Louis van Gaal, care a luat act de forfait-ul conducătorului său de joc, spera să-l păstreze pe Sneijder pentru nucleul formaţiei până marţi, dar clubul turc al jucătorului, Galatasaray, s-ar fi opus, după cum a declarat antrenorul.
Olanda ocupă primul loc al grupei D, cu maximum de puncte, 15, cu 5 mai mult decât Ungaria şi România, aflate pe locul secund.
Grupa D M V E Î GM GP Pt
1. Olanda 5 5 0 0 16 - 2 15
2. Ungaria 5 3 1 1 12 - 7 10
3. România 5 3 1 1 10 - 6 10
4. Turcia 5 2 0 3 6 - 6 6
5. Estonia 5 1 0 4 1 - 9 3
6. Andorra 5 0 0 5 0 -15 0