Zilele trecute a ieşit de sub tipar cel de-al 11-lea volum al Anuarului Fotbalului Românesc, editat de Comisia de Statistică şi Istorie a Federaţiei Române de Fotbal, care continuă şi respectă astfel tradiţia de a imortaliza istoria fotbalului din ţara noastră în lucrări de referinţă.
Abordând în 573 de pagini perioada 2009-2012, Anuarul este nu numai o lucrare monumentală, ci şi acelaşi valoros instrument de lucru şi de documentare, cât se poate de util pentru specialişti, ziarişti, istorici sau, pur şi simplu, pasionaţi, precizează FRF.
Lucrarea poate fi achiziţionată de la Casa Fotbalului, biroul Taxe şi Vize (Parter), zilnic (luni-vineri), între orele 8:00-15:00, preţul unui exemplar fiind de 65 de lei.