Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat modificarea programului etapelor campionatului
Ligii a 2-a şi a programului etapelor campionatului
Ligii a 3-a, modificările fiind aprobate de Comitetul de Urgenţă al federaţiei, în conformitate cu prevederile art. 36 din Statutul FRF.
În cazul Ligii a 2-a, modificările sunt următoarele:
Etapa a 24-a, programată iniţial sâmbătă, 4 mai, se va desfăşura vineri, 3 mai a.c., la ora 11:00.
Etapele a 25-a, a 26-a, a 27-a şi a 28-a se vor disputa conform programării iniţiale.
Etapa a 29-a, programată iniţial sâmbătă, 1 iunie, va avea loc joi, 30 mai, la ora 18:00.
Etapa a 30-a, ultima, programată iniţial sâmbătă, 8 iunie, se va desfăşura miercuri, 5 iunie, la ora 18:00.
În ceea ce priveşte Liga a 3-a, etapa a 26-a, ultima, programată iniţial vineri, 31 mai, va avea loc joi, 30 mai, la ora 18:00.