Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat, luni, pe site-ul oficial, modificări ale orelor meciurilor din
etapa a 29-a a Ligii 1.
Astfel, partida Universitatea Cluj - FC Vaslui, programată iniţial sâmbătă, la ora 16:00, va avea loc în aceeaşi zi, însă de la ora 20:30. Meciul Astra Giurgiu - Oţelul Galaţi, care era anunţat la ora 20:30, se va disputa cu începere de la ora 16:00.
De asemenea, partida dintre Viitorul Constanţa şi CFR Cluj, programată în ziua de Paşte, se va juca de la ora 20:00, nu de la ora 20:30, cum s-a anunţat iniţial.
Programul etapei a 29-a a Ligii 1 este următorul:
Vineri, 3 mai
Gaz Metan Mediaş - Ceahlăul Piatra-Neamţ, ora 18:00, Digi Sport
Steaua Bucureşti - Pandurii Târgu-Jiu, ora 19:45, Dolce Sport
Gloria Bistriţa - Dinamo Bucureşti, ora 20:30, Digi Sport
Sâmbătă, 4 mai
FC Braşov - Rapid Bucureşti, ora 14:00, Antena 1
Astra Giurgiu - Oţelul Galaţi, ora 16:00, Digi Sport
CS Turnu-Severin - Petrolul Ploieşti, ora 18:00, Digi Sport
Universitatea Cluj - FC Vaslui, ora 20:30, Digi Sport
Duminică, 5 mai
Viitorul Constanţa - CFR 1907 Cluj, ora 20:00, Digi Sport
Luni, 6 mai
Concordia Chiajna - CSMS Iaşi, ora 20:30, Digi Sport.