|






























|
Eugen Trica: Ii felicit pe baieti care au jucat admirabil
Antrenorul echipei CFR Cluj, Eugen Trică, a declarat, miercuri, seară, după calificarea în finala Cupei României, că în victoria cu Astra Giurgiu, scor 2-0, formaţia sa a făcut cea mai bună partidă de la venirea sa.
"Sunt bucuros pentru calificarea în finală. Îi felicit pe băieţi care au jucat admirabil. Am vrut ca echipa să fie scurtă, deoarece Astra este o echipă periculoasă cu jucători rapizi. De când am venit la CFR nu am făcut decât să le ridic moralul jucătorilor, deoarece valoare există. A fost cea mai bună partidă de la venirea mea la CFR Cluj. S-a acumulat o anumită oboseală, dar va fi o finală interesantă. Petrolul are jucătorii valoroşi, dar şansele sunt egale", a spus Trică.
Portarul clujenilor Mario Felgueiras speră să câştige primul său trofeu din carieră: "A fost foarte greu. Astra este o echipă foarte bună, dar noi am meritat victoria. Suntem fericiţi că ne-am calificat în finală şi avem şanse să câştigăm un trofeu. Suntem cu adevărat o familie. Odată cu venirea lui Trică toată lumea este mai liniştită. Sper să câştig primul trofeu din cariera mea, dar Petrolul este o echipă bună".
Echipa CFR Cluj s-a calificat în finala Cupei României, în urma victoriei, cu scorul general de 2-0, în faţa formaţiei Astra Giurgiu, în semifinalele competiţiei. CFR Cluj s-a impus, miercuri, în deplasare, în manşa secundă, cu scorul de 2-0 (1-0), prin golurile marcate de Hora (20) şi Valente (90). În tur, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 0-0.
În finala Cupei României, care va avea loc la 1 iunie, pe Arena Naţională, CFR Cluj va întâlni echipa Petrolul Ploieşti, care a trecut, în semifinale, cu scorul general de 4-2, de formaţia Oţelul Galaţi.
Taguri:
Cupa Romaniei
CFR Cluj
Astra Giurgiu
Eugen Trica
» Cupa Romaniei - Istoria editiilor si statistici
» Cupa Romaniei - ultimele rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Cupa României
Miercuri seară, pe Arena "Francisc Neuman" din Arad, CFR Cluj a triumfat în finala Cupei României la fotbal, învingând FC Hermannstadt cu scorul de 3-2 (2-1). Aceasta este a cincea...
CFR Cluj a obținut un nou trofeu în palmares, după ce a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 3-2, în finala Cupei României disputată miercuri seară, pe stadionul "Francisc von...
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a decis ca finala Cupei României, ediția 2024-2025, să se desfășoare pe stadionul "Francisc Neuman" din...
CFR Cluj a obținut calificarea în finala Cupei României, unde va înfrunta echipa FC Hermannstadt, după un succes categoric, scor 4-1, în fața formației...
FC Hermannstadt a reușit să obțină un loc în finala Cupei României, după o victorie dramatică cu 2-1 în fața echipei Rapid București, în prima...
Corvinul Hunedoara a câştigat miercuri seara, la Sibiu, Cupa României, învingând-o la lovituri de departajare, scor 3-2 pe Oţelul...
Corvinul Hunedoara a cucerit în premieră Cupa României, după ce a învins-o pe Oţelul Galaţi cu scorul de 3-2, la loviturile de departajare, într-un meci în care scorul a fost egal, după...
Sepsi Sfântu Gheorghe, deţinătoarea trofeului, a cucerit din nou Cupa României, după ce a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 5-4, la loviturile de departajare, miercuri seara, în...
Universitatea Cluj a învins-o cu scorul de 1-0 pe FC UTA Arad, joi seara, pe "Cluj Arena", în a doua semifinală a Cupei României. Unicul gol a meciului a fost înscris în minutul 41...
Sepsi Sfântu Gheorghe a învins-o cu scorul de 3-0 pe CFR Cluj, acasă, în prima semifinală a Cupei României. Deţinătoarea trofeului s-a impus prin golurile marcate de Nicolae Păun (10),...
Marţi, miercuri şi joi s-au disputat sferturile de finală ale Cupei României. S-au calificat în semifinale 4 echipe ardelene - FC UTA Arad, Sepsi Sfântu Gheorghe, Universitatea Cluj şi CFR...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Ahmed Bahja
Maroc
55 ani

Aleksandar Radosavljević
Serbia
43 ani

Ántony de Ávila
Columbia
62 ani

B68 TOFTIR
Insulele Feroe
63 ani

Blagoy Georgiev
Bulgaria
44 ani

Cheikhou Kouyaté
Senegal
36 ani
Cornel Predescu
România
38 ani

Cristian Zaccardo
Italia
44 ani

Ioannis Fetfatzidis
Grecia
35 ani

Juan Valera
Spania
41 ani

Junior Tallo
Coasta de Fildeș
33 ani

Klodian Duro
Albania
48 ani

Lasha Salukvadze
Georgia
44 ani

Mané
Spania
44 ani

Matías Almeyda
Argentina
52 ani

Mihai Gherasim
România
33 ani
Ousmane Viera
Coasta de Fildeș
39 ani
Ricardo Cadú
Portugalia
44 ani
Thiago Constância
Brazilia
41 ani

Valeriu Andronic
Moldova
43 ani
|
|
|
|