Echipa de fotbal Dinamo Bucureşti l-a prezentat luni oficial pe jucătorul Nicolae Mitea, care a evoluat ultima oară la Ajax Amsterdam.
"Am venit acasă, după ce am trecut printr-o perioadă neplăcută în ultimii doi ani de zile. Vreau să dau ce am mai bun cât voi juca la Dinamo, pentru a arăta că merit să evoluez aici şi la echipa naţională. Ştiu că Dinamo are suporteri adevăraţi, tot timpul au fost alături de echipă şi de jucători, aştept să mă revăd cu ei cât mai repede şi să câştigăm campionatul, să mergem în grupele Cupei UEFA", a declarat Mitea, care va purta tricoul cu numărul 14.
Extrema dinamovistă a prezentat şi un fularul "FCD (FC Dinamo) în ADN" pentru a demonstra ataşamentul său faţă de Dinamo.
"Sper să fie o relansare în fotbalul mare. Nu depinde de antrenor dacă voi fi titular, ci şi de mine. Sper să conving prin evoluţii", a mai spus Mitea.
"Am plecat la 18 ani de la Dinamo, jucasem doar 9 partide, acum am mai multă experienţă. Primii doi ani la Ajax au fost foarte buni, dar apoi m-am accidentat. Acum nu mai are sens să vorbim despre trecut. La 23 de ani nu e bine să fiu rezervă şi m-am gândit că e bine să revin în ţară şi să reiau totul de la zero", a afirmat Mitea (23 ani).
Mitea a vorbit şi despre viitoarea adversară din turul I al Cupei UEFA: "Nijmegen nu e o echipă slabă, tot timpul am avut probleme în deplasare cu Ajax. Noi trebuie să câştigăm şi să ne gândim la calificare".
"N-am avut meciuri de pregătire, doar antrenamente, şi îmi va lua timp să fiu pregătit sută la sută fizic", a precizat Mitea.
Cornel Dinu, administratorul delegat al lui Dinamo, a afirmat cu acest prilej: "Este incontestabil un jucător de care Dinamo are nevoie, fotbalul românesc are nevoie. Sunt convins că va avea succes. Este o revenire a unui jucător crescut de Dinamo, după Tamaş şi Marius Niculae. Jucători adevăraţi, crescuţi în spiritul "câinilor roşii" şi pot aduce gloria pe care Dinamo o caută".
Dinu a apreciat că "Dinamo are un lot mai mult decât competitiv, a făcut multe transferuri în această vară" şi are ca obiectiv titlul, Cupa şi calificarea în primăvara europeană.
Internaţionalul român (8 selecţii, 2 goluri) a debutat în prima divizie în sezonul 2002-2003, în tricoul lui Dinamo, transferându-se apoi la Ajax Amsterdam, grupare pentru care a disputat 53 de meciuri, în perioada 2003-2008, înscriind 12 goluri.