|






























|
Ionel Gane: Noi am jucat pentru o victorie de palmares
Tehnicianul Ionel Gane a declarat după victoria din meciul cu Viitorul Constanţa, scor 4-3, că se bucură că echipa CS Turnu-Severin a încheiat sezonul "cu capul sus", însă a subliniat că el şi jucătorii au arătat mai multe decât a oferit conducerea clubului.
"A fost un meci frumos, care nu a avut miză. Noi am jucat pentru o victorie de palmares, după cele întâmplate în ultimele etape, când conducerera clubului nu a reuşit să facă ceea ce ar fi trebuit, adică dosarul de licenţiere. Mă bucur că echipa a terminat cu capul sus. Sunt mândru de jucători, pentru că ştiu cum am început în iarnă, când am preluat echipa, şi într-o lună am creat această echipă în condiţii de instabilitate financiară, cu mulţi jucători tineri care nu aveau nume şi acum sunt ofertaţi de multe echipe şi mă bucură foarte mult că am reuşit 20 de puncte în acest retur. Singurul regret este că nu mai continuăm împreună, pentru că Dănănae, Costea, Vranjkovici şi Stoica au contracte până în vară. Noi am arătat mult mai multe decât a avut de oferit conducerea. Când ceri trebuie să poţi să şi oferi", a afirmat Gane.
Formaţia Viitorul Constanţa a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 4-3 (1-2), de echipa CS Turnu-Severin, într-un meci din etapa a 34-a, ultima a ediţiei 2012-2013 a Ligii 1. Golurile gazdelor au fost marcate de Puţanu (18), Rusu (39 penalty) şi Chiţu '(63). Pentru oaspeţi au înscris Roman (9), Fl. Costea (52, 77) şi Vranjkovici (87).
Taguri:
Viitorul Constanta
CS Turnu-Severin
Ionel Gane
» CS Turnu-Severin - Istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - CS Turnu-Severin
Antrenorul lui CS Turnu-Severin, Ionel Gane, regreta că echipa lui nu a reușit să scoată toate cele 3 puncte din meciul cu Steaua (1-1), dar nu și-a putut ascunde satisfacție pentru...
Steaua a încheiat la egalitate în deplasare, scor 1-1 (0-1), cu echipa CS Turnu-Severin, într-un meci contând pentru etapa a 33-a, penultima, a Ligii 1. Pentru Steaua a marcat Gabriel Iancu...
Pandurii Târgu-Jiu a învins în deplasare, cu scorul de 3-1 (2-0), echipa CS Turnu-Severin, într-un meci din etapa a 31-a a Ligii 1. Golurile învingătorilor au fost marcate de Paul Anton (33,...
Petrolul Ploiești a încheiat la egalitate, scor 2-2 (1-0), meciul susținut în deplasare în compania echipei CS Turnu-Severin, în etapa 29 a Ligii 1. Pentru olteni au marcat Joël Thomas...
Gruparea CS Turnu-Severin a fost obligată de Comisia de Disciplină a LPF la plata sumei de 16.592 de lei în termen de 5 zile de la comunicare către fostul său jucător, portarul Mihai Neagoe....
CS Turnu-Severin a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa CSMS Iași, într-un meci din etapa 27 a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Florin Costea (60) și Joël Thomas (79)...
CS Turnu Severin a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa FC Vaslui, într-un meci contând pentru etapa 25 a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Mirza Hasanovic (42) și Sergiu...
CS Turnu-Severin a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Gaz Metan Mediaș, într-un meci din etapa 23 a Ligii 1, în care cele două goluri au fost înscrise în ultimele minute de...
Astra Giurgiu a terminat la egalitate în deplasare, scor 0-0, cu formația CS Turnu-Severin, în ultimul meci al etapei a 21-a a Ligii 1.
Mijlocașul sârb Vojislav Vranjkovici a semnat un contract pe șase luni cu echipa CS Turnu-Severin, a anunțat, site-ul oficial al grupării din Liga 1. Vranjkovici, în vârstă de 30 de ani,...
Formația CS Turnu Severin a câștigat astăzi, scor 3-0, pe stadionul "Municipal", partida amicală susținută în compania echipei din Liga 3, Jiul Rovinari. Golurile învingătorilor...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Aaron Hughes
Irlanda de Nord
47 ani

Alessandro Mazzola
Italia
84 ani

Alexis Mendoza
Columbia
65 ani

Ali Karimi
Iran
48 ani

Bojan Pavlović
Serbia
40 ani

Cătălin Savin
România
36 ani
Damien Dussaut
Franţa
32 ani

Diogo Ramos
Portugalia
40 ani

Diomansy Kamara
Senegal
46 ani

Édgar Benítez
Paraguay
39 ani
Geraldo Alves
Portugalia
46 ani

Guus Hiddink
Olanda
80 ani
Ismaël Kanda
Franţa
26 ani

James McCarten
Anglia
36 ani

Jawhar Mnari
Tunisia
50 ani

Joe Cole
Anglia
45 ani

José Luis Caminero
Spania
59 ani

José Manuel Pinto
Spania
51 ani

Júlio Sérgio
Brazilia
48 ani

Luís Fabiano
Brazilia
46 ani

Mateo Sušić
Bosnia
36 ani

Mini Jakobsen
Norvegia
61 ani

Mozart
Brazilia
47 ani

Nivaldo Lima
Brazilia
49 ani

Pavel Pogrebnyak
Rusia
43 ani

Rachid Rokki
Maroc
52 ani

Tim de Cler
Olanda
48 ani
|
|
|
|