Mijlocaşul naţionalei României, Bănel Nicoliţă, a declarat miercuri că meciul cu Lituania va fi mult mai greu decât amicalul contra Letoniei, şi consideră că toate echipele din Grupa a 7-a vor avea probleme în preliminariile CM 2010 cu reprezentativa condusă de Jose Couceiro.
"
Am vizionat o casetă cu meciul Lituania-Italia şi, evident, lituanienii sunt mai buni decât letonii. Au jucători mai tehnici şi mai valoroşi, capabili să scoată din joc adversari. Se completează foarte bine şi, în plus, au o forţă superioară celei a letonilor", a spus Nicoliţă, citat de site-ul oficial al FRF.
Mijlocaşul consideră că valoarea lotului Lituaniei poate fi apreciată şi prin faptul că "
mulţi jucători evoluează la cluburi importante sau bune din Occident". Nicoliţă este de părere că naţionala lui Jose Couceiro are un stil asemenător cu cel al Letoniei, dar diferenţa este făcută de valoarea fotbaliştilor. "Tuturor echipelor din grupă le va fi foarte greu cu ei", a încheiat fotbalistul caracterizarea Lituaniei, naţională care ocupă locul 54 în ierarhia FIFA, în timp ce Letonia, pe care România a învins-o recent cu 1-0, se află pe poziţia 63.
Internaţionalul român susţine că România trebuie să câştige atât meciul cu Lituania, cât şi cel cu Feroe, pentru a spera la calificarea la Mondialul din 2010: "
Ne-ar conferi un moral foarte bun în perspectiva jocului cu Franţa, care trebuie şi el câştigat, pentru a aborda de pe alte poziţii anul 2009. Întotdeauna este vital să porneşti bine. Nici nu vreau să mă gândesc la vreo altă variantă".
Mijlocaşul Stelei este de părere că Franţa şi Serbia sunt principalele contracandidate pentru calificare, însă trebuie luate în calcul şi Austra, şi Lituania. "
Aparent, pentru primele două locuri se vor bate Franţa, România şi Serbia, o echipă mereu periculoasă, cu jucători de o mare tehnicitate. Dar nu avem voie să omitem şansele Austriei, tot aşa cum Lituania este capabilă cel puţin să încurce socotelile tuturor, dacă nu mai mult. Dar, cum spuneam, avem valoarea necesară să trecem cu şase puncte din şase peste primele două meciuri", a încheiat Bănel Nicoliţă.
România va debuta cu Lituania (Cluj, 6 septembrie, ora 21:00) şi Insulele Feroe (stadionul Torsvollur din Torshavn, 10 septembrie, ora 19:30) în Grupa 7 de calificare la Campionatul Mondial din 2010.
NewsIn