Europarlamentarul liberal Cristian Buşoi a reacţionat la scandalul penalizării echipei de fotbal FC Timişoara cu 6 puncte, anunţând, vineri, că îi cere demisia preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu.
Potrivit unui comunicat de presă, satisfacţia cu care preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a primit decizia FIFA, după hotărârea Tribunalului Sportiv de la Lausanne, reprezintă "o dovadă a lipsei de respect a acestuia, nu numai pentru fotbaliştii, antrenorii şi suporterii echipei de fotbal, ci faţă de întreg oraşul Timişoara".
În opinia lui Cristian Buşoi, Mircea Sandu ar fi trebuit să se implice pentru ca decizia în acest caz complicat să nu afecteze spiritul competiţiei sportive şi munca depusă de fotbalişti şi antrenori.
"Domnul Sandu a ales non-combatul pentru ca, apoi, să se bucure de decizia tribunalului pentru a puncta în conflictul personal pe care îl are cu domnul Marian Iancu", crede europarlamentarul.
Deputatul forului legislativ european declară că, prin această atitudine, şeful FRF a demonstrat că pune interesele şi conflictele personale mai presus de spiritul sportiv şi de interesele fotbalului românesc. Din acest motiv, el este absolut convins că "domnul Mircea Sandu nu mai poate ocupa funcţia de preşedinte al FRF" şi îi solicită, public, demisia de onoare.
Pe de altă parte, Cristian Buşoi le-a lansat un apel suporterilor FC Timişoara, prin care le cere să-şi păstreze calmul şi să nu dea curs sentimentelor de frustrare generate de situaţia creată. El şi-a exprimat convingerea că oamenii de afaceri şi autorităţile locale din Timişoara pot găsi o soluţie care să nu afecteze participarea echipei de fotbal în cupa UEFA şi care să rezolve problema palmaresului şi a culorilor clubului, definitiv.
"Personal, intenţionez să mă implic în iniţierea unui astfel de dialog între oamenii de afaceri timişoreni şi autorităţile locale pentru găsirea rapidă a unei soluţii", conchide comunicatul europarlamentarului Buşoi.