Nou-promovata FC Botoşani şi-a prezentat achiziţiile pentru sezonul 2013-2014, primul pe care îl va juca în Liga 1 de fotbal.
FC Botoşani s-a despărţit de zece jucători la finalul sezonului trecut şi a adus alţi opt, Marian Tănasă (FC Maramureş Universitar), Ionuţ Plămadă (Rapid Suceava), Florin Plămadă (Rapid Suceava), Răzvan Tincu (CSMS Iaşi), Dorin Perianu (Chindia Târgovişte), Constantin Druga (Farul Constanţa), Claudiu Codoban (ACS Buftea) şi Sebastian Ghinga (Sportul Studenţesc), care au fost prezentaţi într-o conferinţă de presă.
"Suntem pregătiţi pentru meciul cu CFR. Cunoaştem cine este CFR Cluj. Nu trebuie să ne sperie. Noi avem şansa noastră şi vom juca în faţa propriilor suporteri. Mă bucur că am reuşit să terminăm 'casa noastră'. Ar fi fost o dezamăgire să jucăm la Iaşi. Trebuie să ne bucurăm cu toţii că vom juca acasă", a declarat, cu acest prilej, preşedintele executiv al clubului, Cornel Şfaiţer, citat de site-ul oficial al grupării.
În prima etapă, FC Botoşani va juca duminică, de la ora 17:00, cu CFR Cluj.