Directorul Şcolii Federale de Antrenori din cadrul FRF, Mircea Rădulescu, a declarat că echipa naţională a României poate profita de perioada de reconstrucţie pe care o parcurge reprezentativa Franţei, în perspectiva campaniei de calificare pentru CM 2010.
"
Putem fi avantajaţi de faptul că Franţa se află în construcţie, iar Domenech este puţin arogant, are un stil milităresc în unele situaţii. Spre exemplu, Malouda, care a fost titular la EURO 2008, a stat în tribune cu Austria. Domenech este încă în căutarea unui 11 ideal", a spus Mircea Rădulescu.
Şeful Şcolii Federale de Antrenori din cadrul FRF a afirmat şi care sunt punctele slabe ale echipei naţionale a Franţei: "
Apărarea lor este dereglată, Thuram a lăsat o gaură mare în defenisvă, iar construcţia încă suferă".
Echipa naţională a României va întâlni Franţa, pe 11 octombrie, de la ora 20:30, pe stadionul Farul din Constanţa, într-o partidă programată în cadrul Grupei a 7-a a preliminariilor CM 2010. Reprezentativa Franţei a pierdut, scor 1-3, cu Austria, în prima partidă a Grupei a 7-a din preliminariile CM 2010.
Mircea Rădulescu s-a referit şi la naţionala Austriei despre care a opinat că "
în meciul cu Franţa a apărut extrem de motivată, ca o echipă care care nu are un nivel tehnico-tactic al unei naţionale de top din Europa". Fostul selecţioner al naţionalei României a fost de părere că reprezentativa Austriei este o echipă care preferă să contraatace şi care "
este croită mai mult pe apărare, nu are o posesie bună, iar în meciul cu Franţa au fost momente în care jucătorii au fost rudimentari, în sensul că degajau multe baloane la întâmplare sau în aut".
Directorul Şcolii Federale de Antrenori, Mircea Rădulescu, a fost trimisul FRF la meciul Austria-Franţa pentru a vedea la lucru doi dintre adversarii naţionalei României în Grupa a 7-a a preliminariilor pentru CM 2010.
Altfel, Mircea Rădulescu a apreciat şi modul în care este organizat din punct de vedere tactic jocul Austriei: "
Bruckner a rămas cu stilul său de când era selecţionerul Cehiei, cu mingi pe sus, la bătaie, pentru un vârf înalt şi puternic. Austria are 9 jucători care evoluează în campionate străine şi care formează o echipă atletică".
România va întâlni Austria pe 1 aprilie 2009, în deplasare, într-o partidă programată în cadrul Grupei a 7-a a preliminariilor pentru CM 2010.
NewsIn