|






























|
Gheorghe Multescu: De ce sa fie un cosmar meciul cu Vaslui?
Antrenorul formaţiei Dinamo, Gheorghe Mulţescu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că adversarul de duminică, din cadrul etapei a 2-a a Ligii 1, FC Vaslui, constituie o echipă puternică, dar nu e un "coşmar" pentru el.
"Al doilea joc e mult mai important, pentru că e primul acasă, pentru că vine după o înfrângere şi un joc neconcludent. E clar că încercăm să schimbăm total imaginea jocului echipei. Avem şi un adversar în faţa căruia nu poţi să emiţi pretenţii dacă nu ai un nivel ridicat de joc. Toate pregătirile s-au făcut în această idee, de a spăla creierul jucătorilor după jocul de la Timişoara. Am încercat nişte formule de joc, sper să fie viabile la meciul de duminică. Sunt puţin dezamăgit, pentru că unele lucruri care mi se confirmaseră în Anglia au fost infirmate de jocul de la Timişoara. Încă nu ştiu care e adevărata faţă a unor jucători, încă suntem în căutări. Vor fi nişte schimbări, dar nu ştiu exact, mai e până la ora jocului. De ce să fie un coşmar meciul cu Vaslui? Eu i-am bătut cu Sportul, 3-0 acolo, am făcut 1-1 cu Mediaş, tot acolo. Eu am dormit bine azi-noapte, nu am avut coşmaruri. E o echipă foarte bună, puternică, dar nu am coşmaruri. E vorba de o întâlnire Dinamo-Vaslui. E adevărat, ei avut mai multe victorii, dar atât", a declarat Mulţescu.
Tehnicianul dinamovist are drept prioritate construirea unei echipe competitive, dar este sceptic că va beneficia de răbdare pentru a-şi pune planul în aplicare: "Pe mine mă interesează să fac echipa să funcţioneze, am probleme cu asta. După aceea, ca urmare a jocului bun mă aştept şi la rezultate. Deocamdată suntem în căutări, nu ne-am cristalizat un lot de 18 jucători, nu mai vorbesc de 11. E normal când ai jucători tineri să nu ai constanţă. Să construieşti o echipă nu e uşor. Dacă echipa începe să joace aşa cum vreau eu, putem emite pretenţii, dar deocamdată nu putem spune nimic. Suntem rezevaţi, modeşti. Multe echipe au trecut prin asta şi au avut costuri mult mai mari. Ştiţi foarte bine exemplul Stelei, în fiecare an au luat jucători de milioane şi nu au reuşit şapte ani. Şi noi după o etapă începem să dăm cu pietre. Nu ştiu dacă la Dinamo voi avea parte de răbdare, sunt destul de rezervat. De aceea am emoţii pentru meciurile viitoare. Sunt mulţi jucători tineri şi asta înseamnă şi inconstanţă. Sunt rezervat, temător".
Gheorghe Mulţescu spune că accidentarea fundaşului Srgian Luchin constituie o problemă în angrenajul echipei, având în vedere că nu are multe opţiuni de înlocuire. "Din punct de vedere medical, Luchin e scos din calcul pentru meciul cu Vaslui. Orice jucător e important cu cât la noi jucătorii experimentaţi au rămas mai puţini. Mai ales în compartimentul devensiv, unde trebuie rigoare, coordonare între cei patru jucători. Această coordonare se crează în timp, e mai greu. Suntem destul de subţirei acolo cu soluţiile. Ăştia sunt, ne-am asumat reconstrucţia", a afirmat tehnicianul.
Antrenorul FC Dinamo a precizat faptul că jucătorii Vlad Munteanu şi Costin Curelea, care s-au pregătit în această săptămână alături de lotul dinamovist, nu vor fi transferaţi la echipa sa: "Vlad Munteanu a venit să se pregătească pentru un transfer afară. E un fost dinamovist şi e normal. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Curelea. A venit şi Marica, dar despre el nu s-a mai spus nimic. E normal să fie aşa, aleargă în jurul terenului, îşi fac pregătirea fizică. Nu au nicio legătură cu Dinamo".
Referitor la victoriile obţinute de echipele româneşti în cadrul preliminariilor Europa League, Mulţescu s-a declarat plăcut surprins de fosta sa formaţie, Astra Giurgiu. "Pentru mine e o supriză plăcută Astra, pentru că e şi una dintre realizările mele, resuscitarea echipei când era pe locul 14. Şi în mod deosebit pentru Budescu, jucător pe care l-am găsit afară din lot. A crescut foarte mult, e un jucător care poate face faţă şi la echipa naţională. Are calităţi pentru echipa naţională. Eu am lăudat şi Steaua, care e adversarul nostru. Privind dincolo de orgolii, aduce puncte din cupele europene. E normal să ne detaşăm de orgolii, e vorba de reprezentare internaţională, toate echipele au adus puncte importante", a mai spus Mulţescu.
Partida Dinamo - FC Vaslui, din cadrul etapei a 2-a a Ligii 1, se va disputa duminică, de la ora 21:30, pe Arena Naţională.
Taguri:
Dinamo Bucuresti
FC Vaslui
Gheorghe Multescu
cosmar
Srgian Luchin
Vlad Munteanu
Costin Curelea
» Clasament Liga 1
» Dinamo - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Dinamo București
Dinamo a revenit pe primul loc după o victorie categorică
Dinamo București a urcat din nou în fruntea clasamentului Superligii României, după ce a învins-o cu 4-0 pe Farul Constanța,...
Dinamo a câștigat eternul derby cu FCSB și și-a consolidat poziția de lider
Dinamo București și-a adjudecat eternul derby cu FCSB, scor 2-1, sâmbătă seara, pe stadionul "Arcul de...
Dinamo a învins-o pe "U" Cluj și a urcat pe primul loc în Superligă
Dinamo București a devenit noul lider al Superligii României după victoria obținută sâmbătă seara în...
Dinamo a demolat-o pe FC Voluntari și a urcat pe locul secund în Superliga
Dinamo București a obținut o victorie categorică în etapa a patra a Superligii, 4-0 cu FC Voluntari, sâmbătă...
Dinamo a făcut spectacol pe "Arcul de Triumf" și a demolat Universitatea Craiova cu 5-1 în Superligă
Dinamo București a produs surpriza etapei a doua din Superliga României, după...
Željko Kopić și Dinamo au încheiat colaborarea după doi ani și jumătate
Dinamo București și antrenorul croat Željko Kopić au decis să meargă pe drumuri separate,...
Fotbal Club FCSB și-a asigurat prezența în viitoarea ediție a Conference League după o victorie dramatică în fața rivalei Dinamo București, scor 2-1 după prelungiri, într-un meci...
Dinamo București și CFR Cluj au încheiat la egalitate, scor 0-0, duelul disputat sâmbătă seară pe "Arcul de Triumf", în etapa a 9-a din...
Dinamo București a obținut o victorie dramatică în fața celor de la FC Argeș, scor 2-1, duminică seară, pe stadionul "Arcul de Triumf", în ultimul duel al etapei a 8-a din...
Dinamo București trece într-o nouă eră vizuală
O decizie istorică marchează prezentul clubului din Ștefan cel Mare. Începând cu prima zi a lunii iulie, Dinamo 1948 S.A. va adopta o nouă...
Dinamo București a reușit să spargă gheața în play-off-ul Ligii 1, impunându-se cu 2-1 în fața liderului Universitatea Cluj, pe "Arena...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Adnan Aganović
Croația
39 ani

Adrian Brazovan
România
45 ani
Alexandru David
România
43 ani

Andreas Isaksson
Suedia
45 ani

Andrei Tânc
România
41 ani

Andrzej Szarmach
Polonia
76 ani
Antonio Stan
România
26 ani
Aurel Nalați
România
66 ani
Avtandil Ebralidze
Georgia
35 ani

BOLOGNA FC
Italia
117 ani

Bondz N'Gala
Anglia
37 ani

Claudio Pizarro
Peru
48 ani

Cristian Muscalu
România
37 ani
Daniel Lung
România
39 ani

Fred
Brazilia
43 ani

Gerald Asamoah
Germania
48 ani

Jackson Martínez
Columbia
40 ani
Lucian Turcu
România
40 ani

Maximiliano Arias
Uruguay
38 ani

MILLWALL FC
Anglia
141 ani
Nejc Pečnik
Slovenia
40 ani

Patrice Feussi
Camerun
42 ani

Ricardo Rocha
Portugalia
48 ani

Rogerio de Melo
Brazilia
52 ani

Veljko Nikitović
Serbia
46 ani

Vitali Kaleshin
Rusia
46 ani

Zlatan Ibrahimović
Suedia
45 ani
|
|
|
|