Tehnicianul echipei Universitatea Cluj, Ionel Ganea, a declarat după înfrângerea din meciul cu Oţelul, scor 2-1, că nu crede că ar fi trebuit să se acorde penalti la faza în urma căreia gazdele au înscris golul victoriei, precizând că dacă este aşa arbitrul vinovat nu mai are ce căuta în Liga 1.
"Am început foarte bine meciul. Este adevărat că Oţelul a jucat mai bine în repriza a doua, însă consider că am pierdut nemeritat. Nu cred că a fost penalty, iar dacă nu a fost acest arbitru nu mai are ce căuta în Liga 1", a spus Ganea.
El a precizat că nu a văzut ce s-a întâmplat înainte ca Borza să fie trimis la vestiare de arbitru.
"Nu am văzut ce s-a întâmplat, eu doar l-am schimbat. Nu comentez schimbările pe care le fac", a afirmat tehnicianul.
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a 2-a a Ligii 1, în care a reuşit să revină după ce la pauză era condusă cu 1-0.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Neagu (73) şi Marquinhos (86 penalty). Pentru oaspeţi a înscris Cristocea (2).
În minutul 42, imediat după ce a fost schimbat cu Târnăcop, Borza a avut o reacţie nervoasă lângă banca de rezerve, astfel că el a primit al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu.