Dorin Rotariu, tânărul mijlocaş al echipei Dinamo Bucureşti, a sărbătorit împlinirea vârstei de 18 ani cu un gol de generic marcat în poarta formaţiei FC Vaslui, duminică seara pe Arena Naţională, aceasta fiind de altfel prima sa reuşită în Liga 1.
"A fost un moment incredibil atunci când am marcat. Nu voi uita niciodată acest gol deoarece este primul marcat de mine în Liga 1. Sper să continui să joc şi să dau cât mai multe goluri. Vreau să dedic reuşita familiei mele care a fost alături de mine şi tuturor celor care m-au sprijinit de când eram mic. Este incredibil atunci când mii de fanii îţi strigă numele. Nu pot să exprim în cuvinte ceea ce am simţit în acele momente", a declarat Dorin Rotariu pentru site-ul oficial al clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Dinamo s-a impus în faţa lui FC Vaslui cu 2-0 (0-0), după ce echipa antrenată de Gheorghe Mulţescu a făcut un meci foarte bun. Sărbătoritul serii, Dorin Rotariu, care luni îşi serbează majoratul, a deschis scorul printr-o execuţie formidabilă: şut din interiorul careului direct în vinclul porţii adverse. Rezultatul final a fost stabilit în minutele de prelungire, în urma unui penalty transformat de Cosmin Matei.
"Ne-am simţit foarte bine pe teren şi chiar din prima repriză am pus stăpânire pe joc. Eu zic că am avut un plus în joc faţă de Vaslui. Ne bucurăm foarte mult că am câştigat şi am reuşit să facem fericită toată suflarea dinamovistă. Faţă de meciul de la Timişoara, din prima etapă, s-a schimbat un lucru esenţial pentru noi: sprijinul 'câinilor' noştri! Ne-au dat un moral incredibil şi sper să vină cât mai mulţi fani la stadion pentru că prezenţa lor contează foarte mult", a mai spus Rotariu.