Poli Timisoara, o istorie calcata in picioare (editorial Romeo Ionescu)

Până în 1938 fotbalul timişorean a fost net superior celui din Bucureşti. Odată desăvârşită unirea şi în fotbal, campionatul naţional debutează, practic, în 1921. Perioada anterioară a fost alipită după înfiinţarea FRFA tabelei campioanelor naţionale. Din 1921 până în 1927, campioană a ţării a fost echipa Chinezul (sau Kinizsi, cum apărea în presa de limbă maghiară, mai interesată de fotbal în acei ani în oraşul Timişoara).

Politehnica a fost înfiinţată în anul 1921 şi a avut culori alb-negru (vezi cartea Timişoara, leagănul fotbalului românesc, apărută în 1921), adică aceleaşi culori ca Sportul Studenţesc şi "U" Cluj, ambele fiind reprezentante ale institutelor universitare. Cum banii nu au dat afară din casă pe studenţi, Politehnica a evoluat în campionatul districtual Timişoara până în anul 1940. Între timp Chinezul a decăzut, iar în 1930 (1928 după alte surse) s-a înfiinţat Ripensia Timişioara, primul club profesionist de fotbal din România. Totuşi, Chinezul a devenit de 6 ori (consecutiv) campioană a ţării, pe vremea când campionatul se încheia cu un turneu final eliminatoriu, iar Ripensia a cucerit 4 titluri şi două cupe după ce au fost admişi în divizia naţională.

Politehnica apare pentru prima dată în divizia B ediţia 1940-41, când ocupă locul 9 din 10 echipe. Apropierea războiului a adus valul reamatorizării jucătorilor, iar valoarea Ripensiei a scăzut. Chinezul a retrogradat din prima divizie în anul 1939, apoi a fuzionat cu C.A.M. Timişoara în timpul războiului şi a dispărut ulterior. Ripensia ajunge în divizia C (1946-47) unde îşi câştigă seria şi promovează în divizia secundă (1947). Deşi termină pe locul 8, Ripensia va retrograda din B şi va dispare odată cu reorganizarea fotbalului de pe vremea regimului comunist.

În 1946 FRF oferă Timişoarei un loc în prima divizie şi pentru acesta s-au întâlnit CFR şi Politehnica, prima fiind admisă (după 1-1 şi 3-1). Poli va evolua în divizia B (1946-48), ratează încă odată promovarea (1947, 0-1 în meci de baraj cu Textila Buhuşi), dar reuşeşte să câştige barajul-mamut din 1948 şi promovează pentru prima dată în divizia A, unde ocupă un loc 3 în 1950. De atunci evoluţia Politehnicii, devenită CSU în 1948 şi Ştiinţa în 1950 a fost extrem de oscilantă, echipa terminând fie pe locul 3 (1950, 1956, 1958 când pierde titlul la golaveraj, 1963, 1978), fie pe un loc retrogradant (1951, 1959, 1964, 1967, 1983, 1986, 1988, 1994, 1997). CFR Timişoara, devenită Locomotiva, părăseşte prima divizie în 1956, Poli devenind echipa oraşului. Perioada 1967-73 a fost una neagră în istoria lui Poli, deşi oraşul a făcut tot posibilul ca echipa să revină în “A”. În 1970 CFR revine în prima divizie, dar numai pentru un singur an. Poli iese din pasa neagră şi (re) promovează în 1973. În 1987 obţine o memorabilă victorie în faţa lui Dinamo, dar în retur Poli va pierde surprinzător acasă meciuri cu Corvinul, Oţelul, Petrolul şi Steaua, face egal cu Sportul şi la fel de surprinzător câştigă cu FC Olt Scorniceşti, Flacăra Moreni şi Rapid. Dinamo “i-a făcut” fără ca echipele din clanul Dinamo să provoace scandal la Timişoara. Poli (Ştiinţa în anii 1950-66) cucereşte Cupa României în 1958 şi 1980, fiind finalisă în 1974, 1981, 1983 şi 1992. În cupele europene Poli a jucat de 5 ori: 1978, 1980, 1981, 1990, 1992, de trei ori reuşind să treacă de primul tur: în 1978 (eliminînd pe MTK Budapesta), în 1980 (pe Celtic Glasgow, fostă câştigătoare a Cupei Campionilor) şi 1990 (pe Atletico Madrid).

În 1997-99 Poli nu reuşeşte să revină în prima divizie, iar în anul 2000 echipa termină din nou pe locul 15 şi trebuia să părăsească divizia B. Dacia Piteşti îi oferă locul ei şi Poli va evolua încă în divizia secundă (2000-02). Echipa ajunge pe mâna lui Zambon. Nemulţumit, probabil, de prestaţia jucătorilor, italianul intră în conflict cu ei, le adresează cuvinte jignitoare şi aceştia părăsesc echipa. Noii jucători care i-au înlocuit nu pot evita ultimul loc, FRF contribuie cu o penalizare de 15 puncte şi Poli a fost singura echipă din istoria ţării care a terminat întrecerea cu un punctaj negativ (-8). Pentru ca nebunia să poată începe, în divizia C, ediţia 2000-01, pe locul 2 termină AS Politehnica, echipă nou promovată (deci nu poate fi adevărat că această echipă nu a  fost niciodată afiliată la FRF), apoi aceasta se va clasa pe locul 8 în sezonul următor (fireşte, divizia C, organizată de FRF). În 2002-03 divizia C ar fi trebuit să abe două echipe Politehnica şi asta pentru că legile europene intra destul d egreu sau niciodată în România. Despre ce este vorba ? În capitalismul adevărat nu pot exista două firme diferite cu acelaşi nume şi aceleaşi însemne. De aceea la un moment dat puteam găsi produse cu nume asemănătoare, cum ar fi Powasonic. Fireşte, nu încurcăm institutul politehnic cu echipa de fotbal şi este binecunoscut ca Poli Iaşi este diferită de Poli Galaţi sau de Poli Timişoara. Echipa din divizia C a apărut, cu siguranţă, ca o replică la echipa din divizia secundă, al cărei preşedinte a fost Zambon. Şi pentru ca încurcătura să dăinuie, AEK Bucureşti, echipă provenită din Fulgerul Bragadiru după preluarea acesteia de către Doboş, promovează în prima divizie (2002) şi se mută la Timişoara, devenind Poli AEK. Zambon se hotărăşte să revină cu echipa sa şi promovează în B (2004). Numai că oraşul nu-l mai vrea şi echipa lui se numeşte Politehnica Timişoara, dar activează la Bucureşti sau Drăgăşani. Ca la noi la nimenea. Doboş, neputând face minuni, vinde echipa lui Iancu, dar rămâne tot Poli AEK (vezi anuarul FRF, ediţia 2005). Zambon este nemulţumit, ştie că Politehnica este a lui, dar echipa lui Iancu încearcă să o facă uitată şi să-i preia istoria. Italianul se plânge FRF, apoi CAF şi spune că ambele i-au acordat câştig de cauză, dar ajunge şi la TAS din Lausanne. Acolo dovedeşte clar că Politehnica a ajuns la el şi cere ca orice altă echipă din Timişoara să nu poată folosi culorile, palmaresul şi numele pe acelaşi principiu: nu se poate să existe două societăţi comerciale diferite cu acelaşi nume sau însemne. În decembrie 2006 TAS îi dă câştig şi de atunci începe marele scandal. Iancu ţipă în toată presa că el are dreptate, că FRF l-a furat, că Sandu a fost mituit sau că s-a răzbunat. FRF evită scandalul şi, deşi afirmă că pune în aplicare decizia TAS, anul în care Iancu trebuie să schimbe numele echipei va fi 2008, adică la 18 luni de la sentinţă. Aşadar cine pe cine a ajutat ? Iancu schimbă numele echipei luate de la Doboş în Politehnica Ştiinţa 1921, pe baza unei fuziuni cu o Politehnică care -zice el- ar fi deţinătoarea palmaresului, dar care s-a înfiinţat în 2002. Cum poate o echipă apărută în 2002 să deţină un palmares anterior acestui an ? Palmaresul nu este transmisibil, el rămâne al echipei Politehnica, aşa cum un individ născut în 1980 nu se poate lăuda cu o diplomă datând din 1974.

Iancu schimbă numele echipei, ştiind că nu-i va fi bine în Cupa UEFA cu vechiul nume (Politehnica Ştiinţa 1921), dar alege culoarea mov în locul violetului. Posibil Zambon s-a plâns FIFA, sau solicitările FRF de a se prezenta noile tricouri au fost tergiversate, aşa cum spune Prunea. Cert este că FIFA priveşte noile tricouri, vede şi siteul oficial (Iancu zice acum că nu-i aparţine, dar până săptămâna trecută se numea politimisoara.ro) şi hotărăşte penalizarea echipei. Zambon mai susţine că echipa lui Iancu nu a plătit nici amenda din sentinţa TAS. Unde o fi acum adevărul ? La cine ţipă mai tare ? La cine scoate oamenii în stradă ? La ce a judecat TAS ? De ce a ascultat FRF de FIFA ? Cine a dat Politehnica lui Zambon (considerat probabil salvator al echipei când a ajuns acolo) ? Cum un om arestat o perioadă de timp este eliberat şi are destui bani să preia fosta echipă a lui Doboş ?

Judecaţi voi, eu nu am făcut decât evoluţia în timp a celor două echipe din oraşul revoluţiei române. Oare merita Timişoara acest caz ?