|






























|
Gigi Multescu: Steaua este una dintre cele mai puternice din punct de vedere fizic din Europa
Antrenorul FC Dinamo, Gheorghe Mulţescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă că Steaua - una dintre cele mai puternice echipe din Europa din punct de vedere fizic, în opinia sa - este favorită în derbiul de duminică, din cadrul etapei a 4-a a Ligii 1.
"Cuvintele sunt prea sărace pentru a exprima ce înseamnă aceste derby. Este un meci care pe noi ne interesează în primul rând pentru a confirma evoluţia jocului echipei, pentru a confirma nişte tineri care se străduiesc să alcătuiască Dinamo. Nu ascund faptul că ne dorim victoria. Sigur că în momentul ăsta noi ne căutăm, dar asta nu înseamnă că nu ne vom lupta. Le-am spus jucătorilor că nu mai trebuie să existe viaţă în aceste zile în afară de derbi, să se gândească 25 de ore din 24 la acest meci. Nu suntem în măsură să spunem lozinci acum. Trebuie să fim modeşti, rezervaţi, pentru că nu suntem într-o postură de favoriţi. Noi ne căutăm, avem fluctuaţii de formă. Steaua este una dintre cele mai puternice din punct de vedere fizic din Europa. Şi câştigul pe planul jocului a venit de aici, potenţa fizică. Când pierd mingea imediat fac un presing agresiv şi recuperează. Şi în plus organizarea. Poate din punctul de vedere al experienţei, nu sunt favoriţi. Fizic eu sper să ne apropiem şi sper să dăm o replică prin care să echilibrăm jocul", a declarat Mulţescu.
Tehncianul dinamovist consideră că nu ar fi de neglijat nici un rezultat de egalitate în derbiul cu Steaua: "A venit cam devreme acest derbi, încă nu ne-am consolidat un prim 11, nu ne-am rezolvat toate posturile din punct de vedere valoric, şi chiar numeric. Trebuie însă să ne prezentăm la un nivel superior, altfel e greu să emiţi pretenţii în faţa unei echipe atât de puternice precum Steaua. Noi trebuie să avem o posibilitate de dublaj pe toate posturile. Apar tot felul de ambiţii ieftine, dar cele mai mari ambiţii trebuie să fie pe teren. Noi vom face tot ce e omeneşte posibil, poate chiar mai mult decât atât. Eu cred că nici un egal nu e de neglijat duminică în condiţiile în care ei sunt favoriţi. Nu e rău nici un punct. Mi-e teamă de noi, greşelile să nu se amplifice. Avem griji destule".
Gheorghe Mulţescu spune că în cazul în care s-ar realiza întoarcerea atacantului George Ţucudean la Dinamo, l-ar putea folosi în derbiul de duminică. "Ţucudean, nu ştiu din punct de vedere contractual sau al tratativelor, domnul Anghelache ştie mai multe. Bineînţeles că l-aş putea folosi în meciul cu Steaua, în două antrenamente l-aş putea vedea dacă e pregătit. Dar el vine de la o echipă cu un nivel ridicat de pregătire", a mai spus Mulţescu.
Potenţa fizică a Stelei e peste limita normală
Antrenorul formaţiei Dinamo, Gheorghe Mulţescu, consideră că forţa fizică a jucătorilor stelişti depăşeşte limita normalului, fiind convins că nu numai pregătirea fizică a condus la forma în care se află fotbaliştii pregătiţi de Laurenţiu Regehcampf. "În ceea ce priveşte forţa Stelei, nu e problema de mineralizarea în timpul jocului. Aici nu cred că sunt mari diferenţe. În altă parte. Eu sper să nu auzim peste ani ce s-a auzit despre alţii. Este o potenţă fizică peste limitele normale. Dacă ei au ajuns la acest nivel, bravo lor! Mi s-a părut în multe momente că sunt peste limita normalului, mai ales în campionatul trecut. Există şi explicaţii, o pregătire fizică foarte bună, e clar că prepapratorul lor are un rol important. Care vine din şcoala germană ce domină fotbalul european deocamdată. Baza e pregătirea fizică, dar parcă e puţin mai mult. Nu e numai atât", a declarat Mulţescu, într-o conferinţă de presă.
Derby-ul Dinamo-Steaua, din cadrul etapei a 4-a a Ligii 1, se va disputa duminică, de la ora 21:30, pe Arena Naţională.
Taguri:
Steaua Bucuresti
Dinamo Bucuresti
Gheorghe Multescu
derby
» Clasament Liga 1
» Dinamo - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Dinamo București
Dinamo a revenit pe primul loc după o victorie categorică
Dinamo București a urcat din nou în fruntea clasamentului Superligii României, după ce a învins-o cu 4-0 pe Farul Constanța,...
Dinamo a câștigat eternul derby cu FCSB și și-a consolidat poziția de lider
Dinamo București și-a adjudecat eternul derby cu FCSB, scor 2-1, sâmbătă seara, pe stadionul "Arcul de...
Dinamo a învins-o pe "U" Cluj și a urcat pe primul loc în Superligă
Dinamo București a devenit noul lider al Superligii României după victoria obținută sâmbătă seara în...
Dinamo a demolat-o pe FC Voluntari și a urcat pe locul secund în Superliga
Dinamo București a obținut o victorie categorică în etapa a patra a Superligii, 4-0 cu FC Voluntari, sâmbătă...
Dinamo a făcut spectacol pe "Arcul de Triumf" și a demolat Universitatea Craiova cu 5-1 în Superligă
Dinamo București a produs surpriza etapei a doua din Superliga României, după...
Željko Kopić și Dinamo au încheiat colaborarea după doi ani și jumătate
Dinamo București și antrenorul croat Željko Kopić au decis să meargă pe drumuri separate,...
Fotbal Club FCSB și-a asigurat prezența în viitoarea ediție a Conference League după o victorie dramatică în fața rivalei Dinamo București, scor 2-1 după prelungiri, într-un meci...
Dinamo București și CFR Cluj au încheiat la egalitate, scor 0-0, duelul disputat sâmbătă seară pe "Arcul de Triumf", în etapa a 9-a din...
Dinamo București a obținut o victorie dramatică în fața celor de la FC Argeș, scor 2-1, duminică seară, pe stadionul "Arcul de Triumf", în ultimul duel al etapei a 8-a din...
Dinamo București trece într-o nouă eră vizuală
O decizie istorică marchează prezentul clubului din Ștefan cel Mare. Începând cu prima zi a lunii iulie, Dinamo 1948 S.A. va adopta o nouă...
Dinamo București a reușit să spargă gheața în play-off-ul Ligii 1, impunându-se cu 2-1 în fața liderului Universitatea Cluj, pe "Arena...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Adnan Aganović
Croația
39 ani

Adrian Brazovan
România
45 ani
Alexandru David
România
43 ani

Andreas Isaksson
Suedia
45 ani

Andrei Tânc
România
41 ani

Andrzej Szarmach
Polonia
76 ani
Antonio Stan
România
26 ani
Aurel Nalați
România
66 ani
Avtandil Ebralidze
Georgia
35 ani

BOLOGNA FC
Italia
117 ani

Bondz N'Gala
Anglia
37 ani

Claudio Pizarro
Peru
48 ani

Cristian Muscalu
România
37 ani
Daniel Lung
România
39 ani

Fred
Brazilia
43 ani

Gerald Asamoah
Germania
48 ani

Jackson Martínez
Columbia
40 ani
Lucian Turcu
România
40 ani

Maximiliano Arias
Uruguay
38 ani

MILLWALL FC
Anglia
141 ani
Nejc Pečnik
Slovenia
40 ani

Patrice Feussi
Camerun
42 ani

Ricardo Rocha
Portugalia
48 ani

Rogerio de Melo
Brazilia
52 ani

Veljko Nikitović
Serbia
46 ani

Vitali Kaleshin
Rusia
46 ani

Zlatan Ibrahimović
Suedia
45 ani
|
|
|
|