|






























|
Eugen Trica: Si eu am incercat sistemul 4-3-3 la CFR, dar nu a mers
Eugen Trică a văzut la televizor meciul pierdut de CFR Cluj în faţa Stelei, la scor de neprezentare. Fostul tehnician al "vişiniilor" consideră că antrenorul Petre Grigoraş nu a avut timp să-şi cunoască echipa şi a mizat pe un sistem care nu se pliază pe jocul "vişiniilor".
Fost jucător atât la Steaua, cât şi la CFR, Eugen Trică nu putea rata meciul dintre cele două echipe, chiar dacă a evitat să meargă pe stadionul din Ghencea, mai ales că se simte legat sufleteşte de trupa din Gruia. Fostul tehnician al "vişiniilor" consideră că mai mulţi jucători au fost utilizaţi pe alte posturi decât cele pe care dau randament, iar acest fapt s-a reflectat negativ asupra evoluţiei întregii echipe. "Am văzut o singură echipă pe teren. Nici nu avea cum să fie altfel, când foloseşti patru jucători pe alte posturi. Cum să te lupţi aşa cu Steaua? Pe Florin Costea, dacă vrei să nu atingă mingea, îl scoţi din banda stîngă. Doar acolo poate să joace el şi să îşi pună calităţile în evidenţă. Pe Maah îl bagi ori vârf împins, ori în spatele vârfului. Îl trimiţi în dreapta, ca aseară, şi l-ai distrus. Nu îi place acolo, fuge din bandă. De unde a avut el ocaziile? Din zona centrală… Batin e număr 9 clasic, om de careu. A fost băgat în stânga, probabil că Grigoraş îl mai folosise şi Târgu-Jiu acolo şi dăduse randament. Doar că la CFR e altceva şi nu merge. Cu Deac, la fel. Îl omori dacă îl joci în centru. El e bun ori în stînga, ori în dreapta, de unde poate intra cu şut. Ia să joci cu ăştia patru pe posturile lor şi atunci să vezi diferenţa", a declarat Trică.
Totuşi, "Jose" a lăsat de înţeles că erorile lui Petre Grigoraş sunt explicabile, din cauză că tehnicianul nu a avut timp la dispoziţie pentru a-şi cunoaşte noua echipă. Mai mult, Eugen Trică recunoaşte că a comis exact aceeaşi greşeală în privinţa sistemului de joc, la primul său meci pe banca CFR-ului. "Şi eu am încercat un 4-3-3 la primul meci şi mi-am dat seama că nu se poate, aşa că am trecut la 4-2-3-1″, a mai spus olteanul.
Eugen Trică are propria părere şi în privinţa metodelor prin care ar putea fi reanimat jocul echipei. "În primul rînd, nu ştiu ce se întâmplă cu Rui Pedro. El e un fotbalist foarte, foarte bun şi e ciudat că nu e în formă. Apoi, lui Sulley Muniru trebuie să i se dea mai multă încredere, are nişte calităţi excelente. La fel, Hora ar trebui să fie titular, el poate juca în bandă şi să facă ambele faze, dar îi trebuie continuitate. CFR mai are nevoie de un închizător foarte puternic, care să recupereze multe baloane şi care să ştie să paseze foarte bine, şi de un fundaş dreapta. Băiatul ăsta, Velayos, nu e o variantă. Câte centrări a dat? Nu e foarte bun nici în faţă, nici în spate", a mai afirmat Trică.
Acesta i-a luat apărarea lui Ricardo Cadu, unul dintre cei mai contestaţi fotbalişti din tabăra "vişinie". "Părerea mea nu se schimbă. E simplu. Cât timp Cadu e la CFR Cluj, el trebuie să fie titular. E singurul de care poţi fi sigur că meci de meci dă sută la sută. Nimeni nu e perfect, normal că şi el mai greşeşte. Ce fotbalist joacă mereu impecabil?", a încheiat Trică.
Sursa:
CityNews
Taguri:
Eugen Trica
Petre Grigoras
CFR Cluj
» CFR 1907 Cluj - istoric rezultate
» Clasament Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - CFR 1907 Cluj
CFR Cluj a învins FCSB și i-a provocat prima înfrângere din acest sezon
CFR Cluj s-a impus cu 1-0 în fața campioanei FCSB, duminică seara, pe stadionul...
CFR Cluj a pierdut și returul cu Tromsø IL și a părăsit Conference League
CFR Cluj și-a încheiat parcursul european după ce a fost învinsă de Tromsø IL cu 2-1, joi seara, pe...
CFR Cluj, zdrobită de Tromsø în Gruia. Eșec istoric pentru ardeleni
CFR Cluj a trăit una dintre cele mai dureroase seri europene din istoria clubului. Formația din Gruia a fost învinsă cu...
CFR Cluj și-a făcut viața ușoară încă din start și merge fără emoții în turul al treilea preliminar
CFR Cluj și-a asigurat calificarea în turul al treilea preliminar al Conference...
CFR Cluj a făcut spectacol în Gruia și a zdrobit-o pe FC Voluntari cu 5-0
CFR Cluj a obținut o victorie categorică în etapa a doua a Superligii României, după ce...
CFR Cluj a scos un egal la Erevan și păstrează prima șansă la calificare în Conference League
CFR Cluj a obținut un rezultat important în deplasarea din Armenia,...
CFR Cluj s-a despărțit de Alibek Aliev. Atacantul suedez pleacă după doar 6 luni în Gruia
CFR Cluj și Alibek Aliev au ajuns la finalul colaborării după doar jumătate de sezon. Clubul din...
CFR Cluj și FC Argeş Pitești au încheiat la egalitate, scor 1-1, confruntarea disputată vineri seară în Gruia, în ultima etapă a play-off-ului din Liga 1, într-o partidă care a rămas...
CFR Cluj și Universitatea Craiova au încheiat la egalitate, scor 0-0, duelul disputat vineri seară în Gruia, în etapa a 8-a din play-off-ul Ligii 1. Partida a fost...
CFR Cluj și Dinamo București au încheiat la egalitate, scor 1-1, duelul disputat duminică seara pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", în etapa a patra...
CFR Cluj s-a impus la limită în duelul cu Rapid București, scor 1-0, vineri seara, în Gruia, într-o partidă din etapa a doua a play-off-ului din Liga 1. Meciul a...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Attila Hadnagy
România
46 ani

BANÍK OSTRAVA
Cehia
104 ani

Carlos Bacca
Columbia
40 ani

Diego Benaglio
Elveția
43 ani
Dinu Todoran
România
48 ani

Gary Speed
Țara Galilor
57 ani
Gheorghe Biță
România
63 ani

Gylfi Sigurðsson
Islanda
37 ani

Hélder Godinho
Portugalia
49 ani
Ilie Balaci
România
70 ani

Jacques Munaron
Belgia
70 ani

João Moutinho
Portugalia
40 ani
José Romera
Spania
39 ani

Lars Bohinen
Norvegia
57 ani
Lucian Itu
România
48 ani

Markus Babbel
Germania
54 ani

Michel Platini
Brazilia
43 ani
Petre Marin
România
53 ani
Raul Unchiaș
România
51 ani

Rodrigo
Brazilia
51 ani

Roman Sharonov
Rusia
50 ani

Selim Benachour
Tunisia
45 ani
Ștefan Nanu
România
58 ani
Đorđe Vlajić
Serbia
49 ani
|
|
|
|