Fostul fotbalist Costică Ştefănescu a încetat din viaţă, marţi seară, la vârsta de 62 de ani, după ce s-a aruncat de la etajul 5 al Spitalului Militar din Capitală, au declarat surse din Poliţie. Ștefănescu a fost căpitanul Craiovei Maxima în prima jumătate a anilor 1980.
El a jucat de 66 de ori în echipa națională între anii 1977-1985 și a fost supranumit "Ministrul apărării". În Divizia A, a adunat 490 de jocuri, pentru Universitatea Craiova, Steaua și FC Brașov.
În cariera de antrenor, Ștefănescu a pregătit echipele FC Brașov, CSM Reșița, Politehnica Timișoara, Universitatea Craiova, Steaua. În străinătate, Ștefănescu a pregătit echipe din Kuweit, Arabia Saudită, Israel și Qatar. În acest an, Ștefănescu a fost diagnosticat cu cancer pulmonar.
RomanianSoccer