|






























|
Bourceanu: Nu cred ca va fi greu cu Andorra
Mijlocaşul Alexandru Bourceanu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că ar fi ideal ca echipa naţională să câştige la o diferenţă de şapte-opt goluri partida cu Andorra, din preliminariile Cupei Mondiale, însă a precizat că nu ştie dacă jucătorii primei reprezentative vor reuşi asta.
"Sincer să fiu, nu cred că va fi greu cu Andorra. Va fi greu până vom înscrie şi sper să o facem cât mai repede. Sunt aproape sigur că ne vom concentra la maxim şi vom câştiga meciul. E chiar un meci pe care trebuie să-l câştigăm fără probleme. Nu ştiu dacă la scor, important este să câştigăm fără probleme. Ideal ar fi la scor, dar nu ştiu dacă vom reuşi. Obiectivul ideal ar fi să înscriem şapte-opt goluri în Andorra. Dacă am reuşi lucrul acesta, şansele noastre ar creşte considerabil. Am rămâne la două - trei goluri diferenţă de Turcia. Totuşi, cred că este un obiectiv foarte sus. Am putea, dar trebuie să ţinem cont că Andorra a pierdut la scoruri mari doar meciurile din deplasare", a spus Bourceanu.
Alexandru Bourceanu a afirmat că în cazul în care Olanda va juca la un nivel bun cu Ungaria şi Turcia, atunci şansele de calificare în baraj ale României sunt foarte mari. "Ţinând cont că Olanda este o echipă extrem de puternică şi dacă va juca la un nivel foarte bun, avem şanse foarte mari să mergem la baraj. Şansele de calificare sunt foarte bune dacă Olanda joacă la un nivel bun în ambele meciuri, deci nu foarte bun, cred că avem şanse uriaşe. Suntem ferm convinşi că nu vor fi niciun fel de aranjamente", a completat Bourceanu.
Mijlocaşul stelist a menţionat că în cazul unei victorii a Olandei asupra Ungariei, pe jucătorii echipei naţionale va fi o presiune foarte mare la meciul cu Estonia. "Cred că avem două meciuri la îndemână, nu uşoare, dar pe care putem să le câştigăm, suntem o echipă mai valoroasă atât faţă de Andorra, cât şi de Estonia. Cred că dacă vom învinge în Andorra, iar Olanda va reuşi să oprească pe Ungaria, la meciul cu Estonia va fi o presiune foarte mare. Vom juca un meci decisiv pentru noi, cu toate că nu vom fi sută la sută la mâna noastră. Trebuie să ne câştigăm meciurile şi apoi vom vedea dacă vom merge în baraj", a explicat Bourceanu.
El este convins că adversarii din baraj vor fi cel puţin la nivelul României. "În baraj vom întâlni echipe de la nivelul nostru în sus. În principiu nu am pleca cu prima şansă", a subliniat Bourceanu.
Întrebat ce moral au jucătorii echipei naţionale după înfrângerea cu Turcia, dar şi cei ai Stelei după eşecul din Liga Campionilor contra formaţiei Chelsea Londra, Alexandru Bourceanu a răspuns: "Noi trebuie să câştigăm meciul, nu interesează pe nimeni ce moral avem. Pe nimeni nu interesează cum ne simţim, ce am mâncat, ce s-a întâmplat, dacă am dormit în noaptea dinaintea meciului. Toată lumea aşteaptă să intrăm pe teren şi să câştigăm meciul. Nimeni nu îşi doreşte cu adevărat cum ne simţim noi. Lumea aşteaptă, dar şi noi aşteptăm, ca în ziua meciului şi la meci trebuie să ne comportăm ca nişte roboţi. Ăsta e adevărul, durul adevăr".
Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că Andorra a făcut un progrese devenind o echipă greu de învins, dar cu toate acestea a precizat că şi-ar dori ca echipa naţională să marcheze şapte-opt goluri în meciul direct programat, vineri, în preliminariile CM 2014.
Echipa naţională a României întâlneşte la 11 octombrie, de la ora 21:30, Andorra în deplasare şi în 15 octombrie, de la ora 21:00, Estonia la Bucureşti pe Arena Naţională, în ultimele două partide din grupa D a preliminariilor CM 2014.
Grupa D
1. Olanda 8 7 1 0 24-4 22
2. Ungaria 8 4 2 2 18-12 14
3. Turcia 8 4 1 3 14-7 13
4. ROMÂNIA 8 4 1 3 13-12 13
5. Estonia 8 2 1 5 6-16 7
6. Andorra 8 0 0 8 0-24 0
Taguri:
preliminariile Cupei Mondiale
Alexandru Bourceanu
Romania
Andorra
Olanda
Ungaria
Turcia
Estonia
» Echipa nationala a Romaniei - Istorie si statistica
Comenteaza
Ultimele stiri - Echipa națională
O nouă înregistrare de colecție din arhiva jurnalistului Dumitru Graur readuce în actualitate atmosfera fotbalului românesc din primăvara anului 1997. Ediția emisiunii "Nocturna...
Hagi cere timp, Potter laudă România după meciul de pe Arena Națională
România a pierdut cu Suedia, scor 0-1, dar discursurile de după partida de pe Arena Națională au conturat o imagine...
România, învinsă de Suedia pe Arena Națională. Viktor Gyökeres a decis partida
România a cedat cu 0-1 în fața Suediei, luni seara, pe Arena Națională, într-un meci din Grupa B4 a Ligii...
Gheorghe Hagi nu ia în calcul o plecare de la națională
Gheorghe Hagi a transmis că își dorește să rămână cât mai mult timp la conducerea echipei naționale și că va hotărî singur...
Nicolae Stanciu cere unitate înaintea duelului cu Suedia
Căpitanul naționalei României, Nicolae Stanciu, le-a transmis colegilor că trebuie să rămână uniți...
După înfrângerea drastică suferită de România în Polonia, 0-6, "tricolorii" au vorbit despre o seară care poate lăsa urme în...
Măcel la Varșovia. România a fost spulberată de Polonia
România a pierdut categoric meciul disputat vineri seară, pe stadionul "PGE Narodowy" din Varșovia, scor 0-6 cu Polonia,...
Gheorghe Hagi vede un duel deschis între două naționale aflate sub presiune
România întâlnește Polonia vineri seară, la Varșovia, în etapa a treia a Ligii Națiunilor. Gheorghe Hagi a...
Radu Drăgușin cere reacție imediată înaintea duelului cu Polonia
România vrea să lase în urmă cele două înfrângeri
Radu Drăgușin a...
Gheorghe Hagi și-a asumat public responsabilitatea pentru înfrângerile suferite de România în debutul Ligii Națiunilor. Selecționerul a recunoscut că planificarea celor 2 meciuri nu a dat...
România, învinsă de Bosnia și Herțegovina cu 4-2 pe Arena Națională
Reprezentativa României a pierdut cu 2-4 în fața Bosniei și Herțegovinei, luni seară, pe Arena Națională,...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Adrian Neniță
România
30 ani

Arnold Kruiswijk
Olanda
42 ani

Charles Itandje
Franța
44 ani

Dani Castellano
Spania
39 ani
Daniel Sikorski
Austria
39 ani

Darío Silva
Uruguay
54 ani

Diego Lugano
Uruguay
46 ani

Dragoljub Brnović
Muntenegru
63 ani

Enrico Albertosi
Italia
87 ani

Hamed Koné
Coasta de Fildeş
39 ani

Kennedy Bakircioglü
Suedia
46 ani

Levente Pereș
România
49 ani

Marcel Titsch-Rivero
Germania
37 ani

Marian Bondrea
România
76 ani
Marián Čišovský
Slovacia
47 ani

Marian Dinu
România
54 ani

Martin Petráš
Slovacia
47 ani
Mihai Bucătaru
România
43 ani

Pablo Armero
Columbia
40 ani
Sergiu Buș
România
34 ani

Stefano Celozzi
Germania
38 ani

Stevan Jovetić
Muntenegru
37 ani
Viorel Ion
România
59 ani

Vladimir Beara
Yugoslavia
98 ani

Zvonimir Soldo
Croația
59 ani
|
|
|
|