Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a confirmat faptul că la meciul cu Grecia, din
barajul Cupei Mondiale din 2014, nu se va stabili un nou record de spectatori pe Arena Națională din București.
S-au pus în vânzare 54.000 de bilete pentru partida retur cu Grecia, din 19 noiembrie, dar suporterilor eleni le vor fi rezervate 1.700 de bilete, atâtea cât vor primi și suporterii români pentru partida de la Pireu, din 15 noiembrie, în timp ce 1.300 de locuri de pe Arena Națională se vor pierde pentru asigurarea zonei tampon între fanii greci și cei români.
Recordul Arenei Naționale este de 53.329 spectatori și a fost stabilit cu ocazia meciului România
- Olanda 1-4, din preliminariile CM 2014, desfășurat în data de 16 octombrie 2012.
Sandu a precizat că toate biletele pentru meciul cu Grecia au fost puse în vânzare pe internet, proces care se va încheia cel târziu pe 14 noiembrie.
Președintele FRF a menționat că 7.000 de bilete (la prețul de 15 lei bucata, în inelul 3) vor reveni galeriile echipelor românești.
"Nu există bilete gratuite pentru galerii, dar le vom da la jumătate la preț. Aceasta este facilitatea pe care le-o oferim suporterilor organizați de la diferite echipe. Ne-au cerut Steaua, Rapid, Dinamo, Petrolul, aceștia din urmă vorbind și în numele galeriilor de la Craiova, Arad, Cluj și altele. Luni vom pune în vânzare online și biletele pentru meciul din Grecia. Vom avea 1.700 de bilete acolo'', a afirmat Sandu într-o conferință de presă.
''Am pus prețuri rezonabile la bilete. Nu vor fi puse în vânzare deloc la casele de bilete. E mai bine pe internet, e o anumită liniște. Casierii sunt terorizați, e presiune din partea bișnițarilor, amenințări cu cuțite, lucruri de acest gen. Sigur, unii sunt mână în mână cu bișnițarii. Dar nu va rămâne niciun bilet nevândut, vă asigur", a subliniat Mircea Sandu, care a estimat la 45.000 numărul de bilete pentru publicul larg.
Conducătorul FRF a anunțat că se va înregistra un profit de 400.000 de euro dacă va vinde toate biletele pentru meciul cu Grecia, în condițiile în care organizarea meciului cu Grecia și al celui cu Germania, la nivel de Under 21, costă federația 520.000 de euro.