Dusan Uhrin jr, antrenorul echipei FC Timişoara, crede că va avea un meci foarte greu cu Partizan Belgrad, joi seara, în turul I al Cupei UEFA la fotbal.
"Ne aşteaptă o echipă foarte bine organizată şi foarte ofensivă. Partizan a pierdut doar împotriva turcilor de la Fenerbahce în acest an, dar jucăm acasă şi ne dorim să învingem cu orice preţ. Ştim că e doar prima întâlnire şi calificarea se joacă în două manşe", a declarat Uhrin, care a precizat că a urmărit-o pe campioana Serbiei şi a observat că a atacat cu 6 jucători, astfel că bănăţenii trebuie să aibă grijă în apărare.
"I-am studiat destul şi mi-ar fi ajuns şi un singur meci să îmi dau seama de jocul lor. Au jucători foarte buni, Da Silva, Tosic, mijlocaşii defensivi. Va fi un meci foarte greu, însă, noi trebuie să fim activi mereu. Singura slăbiciune a lui Partizan este că în campionatul intern nu sunt obişnuiţi cu meciuri aşa grele. Au făcut un joc foarte bun, însă, cu Fenerbahce", a mai spus antrenorul ceh.
Dusan Uhrin a menţionat că portarul Pantilimon s-a antrenat normal şi va fi pe teren la ora meciului.
"Aştept determinare maximă şi dacă vom juca la 100% din potenţial vom câştiga", a mai spus Uhrin, care a încercat să ţină jucătorii departe de evenimentele zbuciumate de la club din ultima vreme, pentru a se concentra asupra muncii.
"Ne-am dorit să aducem aici şi alte meciuri frumoase, echipe mari, nu vrem să ne oprim aici", a subliniat Dusan Uhrin.
Partida dintre FC Timişoara şi Partizan, din prima manşă a turului I al Cupei UEFA va avea loc joi 18 septembrie, de la ora 20,45, pe stadionul ''Dan Păltinişanu'', şi va fi arbitrată de o brigadă maghiară, la centru cu Zsolt Szabo. Acesta va fi ajutat de Robert Kispal şi Zsolt Attila Szpisjak, la cele două tuşe, arbitru de rezervă fiind desemnat Istvan Meszaros. Delegat UEFA pentru acest meci este spaniolul Florian Camarena, iar observatori UEFA pentru arbitri sunt slovacul Jan Fasung şi elveţianul René Eberle. Meciul va fi transmis de postul de televiziune Telesport.
Partida retur va avea loc pe 2 octombrie, de la ora 20:00, urmând să fie condusă de portughezul Bruno Miguel Duarte Paixao.