FC Timişoara a fost învinsă de Partizan Belgrad cu scorul de 2-1 (1-1), pe teren propriu, joi seara, în prima manşă a turului I al Cupei UEFA la fotbal.
Timişoara a deschis scorul prin Gigel Bucur (24), dar Partizan a întors scorul prin Zoran Tosic (34) şi, Milos Bogunovic (65).
Bănăţenii au început bine partida, iar Bucur a ratat în minutul 2, când Bozovic a apărat lovitura sa de cap. Partizan a avut şi ea o şansă, în min. 8, când lobul lui Tosic a trecut puţin peste poartă. Bozovic a respins şutul lui Magera (10), iar din corner Luchin a ratat de două ori cu portarul sârb. Tosic l-a pus la încercare din nou pe Pantilimon (17), iar acesta a acordat corner. Portarul timişorean a fost la post şi în min. 24, la pătrunderea lui Bogunovic.
Gigel Bucur a deschis scorul pentru gazde, în min. 24, surprinzându-l pe Bozovic ieşit din poartă: 1-0.
Doar zece minute s-au aflat bănăţenii în avantaj, pentru că Zoran Tosic (34) a executat la vinclu o lovitură liberă de la 20 de metri, restabilind egalitatea: 1-1. Partizan e pe val şi mai ratează două ocazii bune pe finalul primei părţi, prin Juca (42) şi Moreira (45).
La reluare, Timişoara a încercat să găsească din nou drumul spre gol, dar oaspeţii, mai maturi, au fost aproape, prin Moreira (63), care a tras de la distanţă în bară. Peste doar două minute, campioana Serbiei a marcat prin Bogunovic, cu toată opoziţie lui Pantilimon: 1-2 (65).
FC Timişoara a presa în speranţa egalării, dar nu a reuşit să aibă ocazii clare de gol şi a pierdut meciul cu Partizan, având şanse minime de calificare în grupele competiţiei.
Cupa UEFA -Turul I- manşa I
Data: 18 Septembrie 2008
Ora: 20:45
Stadion: "Dan Păltinişan"
Oraş: Timişoara
Arbitru: Zsolt Szabo (Ungaria)
Arbitri asistenti: R.Kispal, A.Szpisjak (Ungaria)
Arbitru de rezerva: Istvan Meszaros (Ungaria)
Delegat UEFA: Florian Camarena (Spania)
Observator UEFA: Fasung (Slovacia),Eberle (Elveţia)
Spectatori: 19.000
FC Timişoara - Partizan Belgrad 1 - 2 (1-1)
Au marcat: 1-0 Gigel Bucur (24), 1-1 Zoran Tosic (34), 1-2 Milos Bogunovic (65)
FC Timişoara: 29. Costel Pantilimon - 30. Valentin Bădoi (7. Stelian Stancu, 47), 16. Srdjan Luchin, 13. Sreten Sretenovic, 25 Carlos Milhazes - 31. Abiodun Agunbiade, 5. Dan Alexa (căpitan), 77. Artiom Karamian (17. Balazs Borbély, 81) - 19. Dejan Rusic (21. Dorin Goga, 59), 28. Lukas Magera, 18. Gigel Bucur. Antrenor: Dusan Uhrin jr.
Rezerve neutilizate: 99. Pedro Taborda - 27. Iasmin Latovlevici, 23. Jose Luis García, 11. Arman Karamian.
Partizan Belgrad: 27. Mladen Bozovic - 3. Ivan Stevanovic, 4. Nenad Djordjevic, 24. Srdjan Knezevic, 37. Ivan Obradovic - 20. Radoslav Petrovic (14. Djordje Lazic, 46), 8. Juca, 10. Almani Moreira, 11. Zoran Tosic - 26. Lamina Diarra (88. Dragan Cadikovski, 90+5), 17. Milos Bogunovic. Antrenor: Slavisa Jokanovic.
Rezerve neutilizate: 1. Darko Bozovic - 13. Marko Jovanovic, 23. Kamel Zaiem, 9. Milan Peric, 21. Milovan Sikimic.
Cartonaşe galbene: Bucur (14), Tosic (84), Knezevic (87), Obradovic (89), Diarra (90+5).
Manşa a doua va avea loc la Belgrad, pe 2 octombrie (ora 20:00).