Preşedintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, luni, că Victor Piţurcă a greşit când a decis să nu se prezinte la şedinţa Comitetului Executiv al FRF şi a precizat că selecţionerul "nu trebuia să se ascundă".
"
A lipsit Piţurcă, el a greşit aici, trebuia să vină. Nu era vorba că trebuia să ne dea nouă explicaţii, dar aşa cum am venit eu de la Cluj, aşa trebuia să vină şi el, nu trebuia să se ascundă. Ionuţ Lupescu a prezentat acest raport privind prestaţia naţionalei la EURO", a spus Mureşan.
Reacţia lui Iuliu Mureşan a venit după ce în şedinţa Comitetului Executiv al FRF, desfăşurată, luni, la Casa Fotbalului, s-a făcut o analiză privind participarea echipei naţionale a României la turneul final al EURO 2008, iar selecţionerul Victor Piţurcă a lipsit. Echipa naţională de fotbal a României a înregistrat două egaluri, 0-0 cu Franţa şi 1-1cu Italia, şi o înfrângere, 0-2 cu Olanda, în Grupa C la EURO 2008.
Mureşan a mai precizat că preşedinţii cluburilor au semnat o scrisoare împotriva preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir, prin care îi cere acestuia să nu îi mai calomnieze: "
S-a semnat o scrisoare către Dumitru Dragomir să înceteze cu declaraţiile calomnioase, de altfel trebuie să încetăm şi noi cu aşa ceva, să vorbim mai puţin şi să facem mai multe".
Întrebat ce hotărâri s-au luat în şedinţa Comitetului Executiv, Mureşan a răspuns: "
S-a propus ca jucătorii chemaţi la comisii să nu se mai prezinte, ci să fie reprezentanţi de oficiali ai cluburilor. S-a mai validat comisia CAF. S-au schimbat membri, iar în fruntea CAF-ului a fost numit un avocat. În plus, s-a scos din regulament depunctarea pentru declaraţii, urmând să se dicteze amenzi sau suspendări. Echipa nu are nicio vină, nu trebuie să sufere în legătură cu ce declar eu".
NewsIn