Antrenorul echipei CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că gruparea ardeleană a trecut peste pasa proastă în care s-a aflat în acest retur de campionat.
"
Întâlnim o echipă cu un lot bun care a fost foarte aproape de Cupa UEFA. Sunt trei puncte în joc şi îmi doresc foarte mult să le oferim suporterilor noştri o partidă foarte bună. E penultimul meci pe teren propriu în acest campionat şi trebuie să le demonstrăm forma bună arătată în ultima săptămână. Am trecut peste pasa proastă şi îmi doresc foarte mult o victorie. Vaslui e aproape de Cupa Intertoto. Când ştii că joci o manşă cu Cercle Brugge şi ajungi în Cupa UEFA, normal că vrei să te menţii pe loc de Intertoto", a spus Andone.
Antrenorul echipei FC Vaslui, Emil Săndoi, speră ca gruparea vasluiană să se menţină pe poziţia şapte în clasamentul Ligii I.
"
Ştim că întâlnim un adversar puternic, care îşi joacă în continuare şansa pentru câştigarea titlului de campioană. Pe de altă parte şi noi ne ducem să ne jucăm şansa noastră şi ne dorim să obţinem un rezultat bun. Sper ca în acest final de campionat să facem o figură frumoasă şi să ne păstrăm locul pe care îl avem în momentul de faţă, care ne conferă şansa de a juca în Cupa UEFA-Intertoto. Noi nu jucăm pentru nimeni în afară de noi. Nu ne interesează disputa dintre Steaua şi CFR. Pe noi ne interesează doar problemele pe care le avem şi pe care încercăm să le rezolvăm", a adăugat Săndoi.
Partida CFR Cluj - FC Vaslui se va disputa miercuri, de laora 20:30 şi va fi transmisă de Antena 1.
Mediafax