Adrian Mititelu, patronul FC Universitatea Craiova, a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de evaziune fiscală, mai exact stopaj la sursă, informează
Gazeta de Sud. Mititelu este acuzat că a creat un prejudiciu de aproximativ 3 milioane de lei prin neplata impozitelor și contribuțiilor datorate statului în perioada 2007-2010. Magistraţii Judecătoriei Craiova vor judeca primul termen al acestui dosar pe 14 martie.
Potrivit reprezentanților Parchetului, în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în perioada 2007-2010, Mititelu, în calitate de director general unic la FC U Craiova SA nu a plătit impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă, prejudiciul creat bugetului de stat fiind de aproximativ 3 milioane de lei. În același dosar, a fost trimis în judecată și Gheorghe Sorin Joavină, în sarcina căruia s-a reținut faptul că, în calitate de administrator al SC FC U Craiova, a prejudiciat bugetul statului cu aproximativ 200.000 lei tot prin nevirarea impozitelor și contribuțiilor datorate.
RomanianSoccer