Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Dorinel Munteanu, a declarat, vineri, pentru site-ul oficial al "şepcilor roşii", că în urma partidei cu CFR Cluj, formaţie la care a activat în perioada 2005-2007, vrea calificarea în optimile de finală ale Cupei României.
"
Din păcate, sorţii nu ne-au fost favorabili. Am picat rău, cu o echipă de Liga Campionilor. Asta nu înseamnă că CFR-ului îi va fi uşor. Noi ne jucăm şansa. Suntem «U» Cluj şi nimănui nu-i va fi uşor cu noi. Vreau să ne calificăm", a spus Dorinel Munteanu.
Universitatea Cluj va întâlni formaţia CFR Cluj, într-un meci contând pentru în 16-imile Cupei României.
Partida din ultima etapă a sezonului 2007-2008, a Ligii I, dintre cele două grupări clujene, în urma căreia CFR a câştigat titlul de campioană, s-a soldat cu numeroase incidente.
Mediafax