Universitatea Cluj începe noul an cu un meci extrem de dificil, pe terenul campioanei Steaua, acolo unde clujenii n-au mai câştigat de aproape 40 de ani. Vlad Munteanu, administratorul special al "Şepcilor roşii" crede că echipa sa are capacitatea să plece neînvinsă din Bucureşti
.
Pentru a reuşi asta, crede Munteanu, "
studenţii" trebuie să abordeze meciul extrem de determinaţi.
"Cred că Steaua este o echipă puternică şi fără Bourceanu. Este favorită în ambele întâlniri. Sper să facem o figură frumoasă la Bucureşti. Am văzut-o pe Steaua în pregătire. Nu se compară meciurile amicale cu cele oficiale. Steaua e una dintre favorite la titlu, dar orice echipă din Liga 1 poate bate pe oricine. Eu îmi doresc din tot sufletul să fim noi primii care câştigăm cu Steaua sezonul ăsta", a spus Munteanu.
Optimismul său e împărtăşit şi de antrenorul Mihai Teja, cel care a declarat înaintea antrenamentului de miercuri, primul după revenirea din Antalya, că merge la Bucureşti să obţină cel puţin un punct.
"N-am urmărit neapărat rezultatele din amicale, ci am vrut să reglez automatismele din joc. Mergem în Ghencea să luăm măcar un punct, dar cred că avem capacitatea să şi câştigăm. Steaua e o echipă foarte puternică, a devenit şi mai bună acum, după venirea lui Sânmărtean, dar asta ştiam. E important să ne facem jocul, iar atunci şi rezultatul va fi pe măsură", a spus antrenorul "
studenţilor".
Meciul dintre Steaua şi "U" Cluj, primul din noul an pentru "studenţi", se va juca marţi, de la ora 18:15, în direct la Digisport.