Opt persoane au depus dosarele de candidat pentru funcția de președinte al Federației Române de Fotbal (FRF), la alegerile care vor avea loc în data de 5 martie.
Lista îi cuprinde pe fostul internațional Gheorghe Popescu, Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Minifotbal, Vasile Avram, fost președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Chivorchian, fost președinte al cluburilor FCM Bacău, Ceahlăul Piatra-Neamţ și FC Timișoara, foștii fotbaliști Marcel Pușcaș, Sorin Răducanu și Octavian Popescu, precum și profesorul Paul Zarna.
Termenul limita de depunere a documentelor a fost luni, 17 februarie, ora 24:00, dar acesta a fost prelungit cu încă 48 de ore, pentru eventualele documente expediate prin poșta sau curierat.
"Facem precizarea că orice candidatură transmisa prin intermediul serviciilor poștale sau de curierat trebuie să aibă drept dată de predare a documentelor către respectivul serviciu cel târziu ziua de 17.02.2014", se arăta pe site-ul oficial al FRF.
Urmează ca toate documentele să fie analizate în cadrul compartimentului juridic al Federației Române de Fotbal. La alegerile programate la data de 5 martie 2014 vor putea sa candideze doar persoanele care au dosarele validate.
Mircea Sandu, actualul președinte al FRF, se află în funcție din august 1990.