|






























|
Mihai Teja: Se poate obtine un rezultat bun si cu Dinamo
Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Mihai Teja, a declarat că jucătorii săi sunt obligaţi să obţină maximum din fiecare meci până în momentul în care obiectivul - salvarea de la retrogradare - va fi îndeplinit .
"Meciul de sâmbătă, de pe teren propriu, contra FC Dinamo Bucureşti, nu face excepţie", spune Teja, iar antrenorul speră să continue parcursul bun din acest retur de campionat, în care echipa a obţinut cinci puncte din cele trei meciuri jucate. "La fel ca şi contra Astrei, se poate obţine un rezultat bun şi cu Dinamo. Fiecare etapă e o finală pentru noi, nu ne permitem să facem diferenţe între adversari. Presiune există întotdeauna, şi dacă eşti pe locul 14, vrei să urci pe 13, dacă eşti pe locul 5, speri să ajungi mai sus. Oricând există presiune, mai ales la U Cluj", a spus Teja.
Antrenorul nu a dorit să comenteze situaţia lui Maximilian Nicu, lăsat pe bancă la partida precedentă cu Concordia Chiajna şi exclus din lot acum două runde, contra Astrei Giurgiu. "Nu există un caz Max Nicu. El are aceeaşi situaţie ca şi Abrudan, Takacs, Kovacs, Lemnaru, sau orice alt jucător al echipei. Avem 28 de oameni în lot, iar în funcţie de ce se întâmplă la antrenamente, 18 dintre ei sunt trecuţi pe foaia de meci. Max Nicu se pregăteşte bine, rămâne de văzut dacă va juca sau nu", a spus Teja.
Partida dintre Universitatea Cluj şi Dinamo Bucureşti se va disputa sâmbătă, de la ora 17:45, pe stadionul Cluj Arena, şi contează pentru etapa a 23-a a Ligii 1.
Taguri:
Universitatea Cluj
Mihai Teja
Dinamo Bucuresti
» Universitatea Cluj - istoric meciuri
» Clasamentul Ligii 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Universitatea Cluj
Universitatea Cluj și Universitatea Craiova au încheiat nedecis, 0-0, meciul programat luni seara pe "Cluj Arena", ultimul meci al rundei a 18-a din Superliga României. Deși oltenii...
Universitatea Cluj a demarat cu dreptul a doua parte a sezonului, obținând o victorie convingătoare pe teren propriu. În confruntarea de vineri seară, desfășurată pe stadionul "Cluj...
"U" Cluj are antrenor: Cristiano Bergodi preia banca tehnică până în 2027
Echipa de fotbal Universitatea Cluj a oficializat, joi, numirea lui Cristiano Bergodi (61 de ani) în...
Clubul Universitatea Cluj a confirmat, sâmbătă seara, că antrenorul principal Ioan Ovidiu Sabău și-a prezentat demisia, iar solicitarea sa a fost acceptată de conducerea grupării ardelene....
Liderul FC Botoșani continuă seria victoriilor în Liga 1, după ce a învins-o pe Universitatea Cluj cu 2-0 (0-0) pe terenul acesteia, în cadrul etapei a 13-a. Echipa...
Universitatea Cluj și CFR Cluj au oferit un derby spectaculos pe "Cluj Arena", încheiat la egalitate, 2-2, luni seara, în ultimul meci al etapei a 11-a din...
Etapa a 9-a din Liga 1 a debutat vineri seara, la Cluj Napoca, unde Universitatea și Rapid București au încheiat la egalitate, scor 0-0.
Partida a fost echilibrată, dar oaspeții au irosit...
Dinamo București a obținut toate punctele în deplasarea de la Cluj, unde a trecut cu 1-0 de Universitatea, sâmbătă seară, pe "Cluj Arena", într-un duel din runda a 7-a a Ligii 1....
Universitatea Cluj și Petrolul Ploiești au încheiat la egalitate, 1-1 (1-0), în partida disputată sâmbătă seara, pe stadionul din Sibiu, în cadrul etapei a 5-a din Liga 1.
...
"U" Cluj părăsește Europa dramatic, în prelungiri, după 1-2 cu Ararat-Armenia
Universitatea Cluj a fost eliminată joi seară din turul al doilea preliminar al Conference League,...
Universitatea Cluj a încheiat la egalitate, 0-0, cu Ararat-Armenia, joi seara, în deplasare, pe "FFA Academy Stadium din Erevan", în prima manșă a turului al doilea preliminar din...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Ali Wahaib Shnaiyn
Irak
50 ani

Alin Stoica
România
38 ani

Álvaro Mesén
Costa Rica
53 ani

Andrew Barron
Noua Zeelandă
45 ani

António André
Portugalia
68 ani

Chris Morris
Irlanda
62 ani
Cosmin Vancea
România
41 ani
Cristian Bratu
România
48 ani
Cristian Ciubotariu
România
45 ani

Cristian Manyur
România
32 ani

Cristinel Ghiviziu
România
46 ani

Eddie Pope
SUA
52 ani

Edu Magri
Brazilia
45 ani

Egor Lugachev
Ucraina
37 ani

Félix Mieli
Brazilia
88 ani

Hansruedi Fuhrer
Elveția
88 ani

Inge Ejderstedt
Suedia
79 ani
Ionel Boghițoi
România
43 ani

Ionuț Murineanu
România
42 ani

Ivan Ranđelović
Serbia
51 ani

Luis Musrri
Chile
56 ani

Marcelo Salas
Chile
51 ani
Marian Pană
România
57 ani

Miguel Ángel
Spania
78 ani
Njongo Priso
Camerun
37 ani

Petrică Ioan
România
56 ani
Simon Zenke
Nigeria
37 ani

Stephen Appiah
Ghana
45 ani

Stuart van Dotten
Olanda
36 ani
Tiberiu Lung
România
47 ani

Yıldıray Baștürk
Turcia
47 ani
|
|
|
|