





























|
Ionut Negoita: Reconstructia necesita timp
Acţionarul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat, după înfrângerea din partida cu Steaua, scor 2-5, din prima manşă a semifinalelor Cupei României, că a plecat de la stadion după pauză pentru a se calma şi pentru a evita aglomeraţia.
"Din păcate, am avut şi ghinion. Aţi văzut ce înseamnă lipsa de experienţă. S-au luat câteva goluri uşor, iar jucătorii tineri sunt afectaţi. Se mai întâmplă! Primul gol s-a luat din greşeală, s-a vrut sa fie o centrare. Şi al doilea gol putea fi evitat... Acolo s-a rupt totul, după al doilea gol. Am plecat ca să mă calmez şi să evit aglomeraţia de la final. Am fost supărat şi am încercat să mă calmez. Acum sunt calm. Reconstrucţia necesită timp. Pe Steaua a costat-o şapte ani şi mulţi bani ca să facă această reconstrucţie", a spus Negoiţă.
Formaţia Steaua a învins, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 5-2 (4-1), echipa Dinamo, într-un meci din prima manşă a semifinalelor Cupei României. Golurile au fost marcate de Iasmin Latovlevici (22), Fernando Varela (39), Alexandru Chipciu (43), Cristian Tănase (45+1), Claudiu Keserü (76) pentru Steaua, respectiv Dorin Rotariu (32), Valentin Lazăr (53) pentru Dinamo.
Returul semifinalei dintre Steaua şi Dinamo va avea loc în data de 17 aprilie.
Taguri:
Cupa Romaniei
Steaua Bucuresti
Dinamo Bucuresti
Ionut Negoita
» Cupa Romaniei - Istoria editiilor si statistici
» Cupa Romaniei - ultimele rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Cupa României
Miercuri seară, pe Arena "Francisc Neuman" din Arad, CFR Cluj a triumfat în finala Cupei României la fotbal, învingând FC Hermannstadt cu scorul de 3-2 (2-1). Aceasta este a cincea...
CFR Cluj a obținut un nou trofeu în palmares, după ce a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 3-2, în finala Cupei României disputată miercuri seară, pe stadionul "Francisc von...
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a decis ca finala Cupei României, ediția 2024-2025, să se desfășoare pe stadionul "Francisc Neuman" din...
CFR Cluj a obținut calificarea în finala Cupei României, unde va înfrunta echipa FC Hermannstadt, după un succes categoric, scor 4-1, în fața formației...
FC Hermannstadt a reușit să obțină un loc în finala Cupei României, după o victorie dramatică cu 2-1 în fața echipei Rapid București, în prima...
Corvinul Hunedoara a câştigat miercuri seara, la Sibiu, Cupa României, învingând-o la lovituri de departajare, scor 3-2 pe Oţelul...
Corvinul Hunedoara a cucerit în premieră Cupa României, după ce a învins-o pe Oţelul Galaţi cu scorul de 3-2, la loviturile de departajare, într-un meci în care scorul a fost egal, după...
Sepsi Sfântu Gheorghe, deţinătoarea trofeului, a cucerit din nou Cupa României, după ce a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 5-4, la loviturile de departajare, miercuri seara, în...
Universitatea Cluj a învins-o cu scorul de 1-0 pe FC UTA Arad, joi seara, pe "Cluj Arena", în a doua semifinală a Cupei României. Unicul gol a meciului a fost înscris în minutul 41...
Sepsi Sfântu Gheorghe a învins-o cu scorul de 3-0 pe CFR Cluj, acasă, în prima semifinală a Cupei României. Deţinătoarea trofeului s-a impus prin golurile marcate de Nicolae Păun (10),...
Marţi, miercuri şi joi s-au disputat sferturile de finală ale Cupei României. S-au calificat în semifinale 4 echipe ardelene - FC UTA Arad, Sepsi Sfântu Gheorghe, Universitatea Cluj şi CFR...
|
|
|
S-au nascut azi

Antonio Alzamendi
Uruguay
69 ani

Cafu
Brazilia
55 ani

Çetin Güngör
Turcia
35 ani
Dan Iurișniți
România
47 ani
Daniel Baston
România
52 ani

Dejan Lekić
Serbia
40 ani
Frane Vitaić
Croația
43 ani

Hideraldo Bellini
Brazilia
95 ani

Juan Antonio Pizzi
Argentina
57 ani

Kevin Hofland
Olanda
46 ani
László Sepsi
România
38 ani

Marcel Schăfer
Germania
41 ani

Marcin Baszczyński
Polonia
48 ani

Paulo Vítor
Brazilia
68 ani
Petruș Manta
România
47 ani
STEAUA BUCUREȘTI
România
78 ani
Ștefan Dobre
România
24 ani
|
|
|