Adrian Mutu revine pe pagina sa de internet cu o notă în care pledează pentru respectarea echipei naţionale de fotbal a Românie.
"Nu ştiu ce înseamnă pentru alţii echipa naţională, dar pot să spun ce reprezintă pentru un fotbalist... Atunci când începem să jucam fotbal, naţionala devine practic visul tuturor copiilor, dorinţa de a îmbrăca tricoul acela galben purtat de-a lungul anilor, cu onoare, de mulţi jucători importanţi din istoria fotbalistică a României. Îmi aduc aminte cu ce emoţie aşteptam meciurile naţionalei şi cu câtă admiraţie urmăream driblingurile lui Hagi, Ilie Dumitrescu sau Sabău. Scriu despre ei, pentru că am crescut cu această generaţie şi erau idolii mei. Ştiu la ce va gândiţi îi imi pare rău, poate la fel şi vouă, pentru ca din cauza anumitor persoane atmosfera din fotbalul românesc s-a răcit. Aruncăm jigniri unii asupra celorlalţi fără să ne gândim ca alţii ne folosesc. Eu cred ca echipa naţională merită mai mult respect. Atunci când îmbraci tricoul galben, visul tuturor copiilor care joacă fotbal, fie că îl porţi pe teren, în parcuri, în cantonament sau fie că faci parte din delegaţia naţionalei, TREBUIE să ai respect pentru echipa naţională. Aşa, la urma urmei, te respecţi pe tine, dar şi sângele care îţi curge în vene".
Este prima intervenţie a atacantului, după cea datată 13 august, cu concluzii amare la comentariile făcute despre participarea sa la EURO 2008.