Portarul echipei FC Botoşani, Vasile Curileac, a declarat că este încrezător în şansele grupării botoşănene în partida de luni, din deplasare, cu Petrolul Ploieşti
.
"Ne aşteaptă un meci greu la Ploieşti, în faţa unei echipe foarte bune a Ligii 1. Ştim că Petrolul joacă foarte bine pe teren propriu şi că pune presiune pe adversar în primele 20-25 de minute. Au un lot valoros şi nu prea contează dacă lipseşte vreun jucător sau altul. Am auzit că ar putea reveni Mutu, dar nu mă sperie. Poate să dea Mutu gol dacă avem 2-0 şi câştigăm!", a spus Vasile Curileac.
El a precizat că îşi doreşte ca în ultimele etape echipa sa să obţină cât mai multe puncte:
"Ne dorim să terminăm cât mai sus în clasament şi orice punct este important pentru noi. Dacă vom fi concentraţi şi vom avea atitudinea necesară, vom reuşi să luăm punct sau puncte din acest joc".
Meciul Petrolul Ploieşti - FC Botoşani, contând pentru
etapa a 29-a a Ligii 1, va avea loc, luni, de la ora 21:00.