Antrenorul echipei FC Botoşani, Leontin Grozavu, a declarat, după victoria din meciul cu Oţelul Galaţi, scor 3-1, că este mulţumit de acest succes şi de jocul prestat, dar a precizat că îi pare rău de golul încasat
.
"Sper că am risipit şi ultimele temeri legate de retrogradare. Am făcut o partidă extraordinară, pe un teren greu. Le mulţumesc jucătorilor. Chiar dacă a fost vremea urâtă, fanii au fost alături de noi şi le mulţumesc. Personal, îmi pare rău că am primit gol, însă nu vreau să reproşez nimic nimănui. Preferam să câştig 1-0 decât cu 3-1, dar asta e", a spus Grozavu.
Tehnicianul formaţiei botoşănene a mai precizat că îşi doreşte să termine cât mai sus în clasament:
"Vreau să terminăm cât mai sus. Suntem la două puncte de locul şase, dar eu vreau mai mult. Mai sunt patru meciuri foarte dificile, dar noi ne prezentăm la fel de bine în fiecare joc. Nu sunt omul jumătăţilor de măsură. Vom încerca să scoatem cât mai multe puncte până la final. Nu vreau să ne oprim aici. FC Botoşani joacă orice meci pe teren. Nu reuşim tot timpul să câştigăm, asta e. Suntem echipă nou promovată şi nu ne iese tot timpul aşa cum dorim".
Formaţia FC Botoşani a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-0), echipa Oţelul Galaţi, într-un meci contând pentru
etapa a 30-a a Ligii 1. Golurile partidei au fost marcate de Gabriel Vaşvari (23 şi 44), ambele din penalty, István Fülöp (56), respectiv Victoraş Astafei (90+2).