|






























|
Vasile Miriuta: Am legat trei victorii
Antrenorul echipei CFR Cluj, Vasile Miriuţă, a declarat, după victoria din meciul cu Gaz Metan Mediaş, scor 3-1, că ar fi extraordinar pentru formaţia sa dacă ar avea şansa să evolueze în sezonul viitor al Europa League .
"Am legat trei victorii, important este că echipa a câştigat. Am făcut un joc bun, băieţii au demonstrat că sunt profesionişti. Îi felicit, jos pălăria. Nu pot să zic că regret ceva, îmi pare rău că ne vom despărţi de unii dintre ei. Dar băieţii au demonstrat că au mare valoare. Am avut probleme la început, au fost puncte multe pierdute, dar apoi au demonstrat că sunt jucători de mare valoare. Am făcut meciuri senzaționale în ultimele etape, am pierdut doar cu Astra și sunt mândru că antrenez astfel de jucători minunați. Dacă începeam aşa, poate că eram pe locul trei acum. Sunt mândru că îi antrenez pe aceşti jucători minunaţi. Ciprian Deac nu va pleca atâta timp cât sunt eu aici. Dacă va juca aşa, sper să fie convocat şi la naţională. Bravo lui, este în mare creştere. Jucăm până la final, mai avem un meci, ultima impresie contează, trebuie să câştigăm şi la Săgeata. Îmi pare foarte rău că sunt aceste probleme la Dinamo. Dinamo mai are două meciuri, dar important este să câștigăm noi și ultimul meci, pentru că ultima impresie contează. Dacă vom avea șansa să jucăm în Europa League, ar fi extraordinar", a spus Miriuţă.
Echipa CFR Cluj a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-0), formaţia Gaz Metan Mediaş, într-un meci din etapa a 33-a a Ligii 1. Golurile învingătorilor au fost marcate de Ciprian Deac (9 şi 74) şi Jasmin Trtovac (70 autogol), în timp ce pentru oaspeţi a înscrus Tha'er Bawab (51).
Taguri:
CFR Cluj
Gaz Metan Medias
Vasile Miriuta
Liga 1
Europa League
Ciprian Deac
Jasmin Trtovac
Tha'er Bawab
» CFR 1907 Cluj - istoric rezultate
» Clasament Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - CFR 1907 Cluj
CFR Cluj s-a despărțit de Alibek Aliev. Atacantul suedez pleacă după doar 6 luni în Gruia
CFR Cluj și Alibek Aliev au ajuns la finalul colaborării după doar jumătate de sezon. Clubul din...
CFR Cluj și FC Argeş Pitești au încheiat la egalitate, scor 1-1, confruntarea disputată vineri seară în Gruia, în ultima etapă a play-off-ului din Liga 1, într-o partidă care a rămas...
CFR Cluj și Universitatea Craiova au încheiat la egalitate, scor 0-0, duelul disputat vineri seară în Gruia, în etapa a 8-a din play-off-ul Ligii 1. Partida a fost...
CFR Cluj și Dinamo București au încheiat la egalitate, scor 1-1, duelul disputat duminică seara pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", în etapa a patra...
CFR Cluj s-a impus la limită în duelul cu Rapid București, scor 1-0, vineri seara, în Gruia, într-o partidă din etapa a doua a play-off-ului din Liga 1. Meciul a...
CFR Cluj a încheiat sezonul regulat din Liga 1 cu o victorie clară, 2-0, împotriva lui Dinamo București, luni seara, în ultimul meci al etapei a 30-a.
...
CFR Cluj și-a trecut în cont o nouă victorie, 2-1 cu Petrolul Ploiești, într-un meci disputat pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", în etapa a...
CFR Cluj s-a impus cu 3-2 în fața rivalei Universitatea Cluj, sâmbătă seara, într-un derby spectaculos disputat pe stadionul din Gruia, contând pentru etapa a 26-a a Superligii României....
CFR Cluj a obținut o victorie complicată, dar spectaculoasă, vineri seara, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", impunându-se cu 4-2 în fața ultimei clasate, Metaloglobus...
CFR Cluj a oficializat transferul atacantului sloven Luka Zahović, jucător care a evoluat în ultimul sezon și jumătate în campionatul Poloniei, la Górnik Zabrze. Mutarea a fost confirmată...
CFR Cluj a oficializat transferul definitiv al portarului Mihai Popa de la FC Torino, mutare anunțată joi prin intermediul site-ului oficial al clubului din Gruia. Gruparea ardeleană a ajuns la...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Alexandru Terciu
România
39 ani

BAYER LEVERKUSEN
Germania
122 ani

Boli Bolingoli-Mbombo
Belgia
31 ani

Claudiu Balaci
România
51 ani

Constantin Muțiu
România
49 ani

Craig Brown
Scoția
86 ani

Diogo Sá Ramalho
Portugalia
27 ani
Eduard Pap
România
32 ani
Eusebio Tudor
România
52 ani

Franz Wohlfahrt
Austria
62 ani
Nabil Jaadi
Maroc
30 ani

Patrick Kluivert
Olanda
50 ani

Răzvan Burleanu
România
42 ani

Rigobert Song
Camerun
50 ani

Roland Juhász
Ungaria
43 ani

Ruud van Nistelrooy
Olanda
50 ani

Slobodan Santrač
Serbia
80 ani
SPORTING LISABONA
Portugalia
120 ani
TWENTE ENSCHEDE
Olanda
61 ani
Vladimir Petrović
Serbia
71 ani

Youssef Mohamad
Liban
46 ani
|
|
|
|