Primul personaj din istoria Cupei României care a reuşit să câştige un trofeu din postura de antrenor în faţa echipei la care a jucat este Ştefan Wetzer în 1961, când a dus Arieşul Turda într-o finală câştigată cu 2-1 în faţa Rapidului, echipă la care a evoluat în anii 30-40. Ultimul care a reuşit acest lucru este Mircea Rednic în 2002 când a condus Rapidul până într-o finală în faţa lui Dinamo, câştigată cu 2-1; “Puriul” a evoluat în a doua jumătate a anilor 80 pentru Dinamo.
Istoria a consemnat două finale consecutive copiate la indigo în 1969 şi 1970: disputate pe acelaşi stadion – “23 August” din Bucureşti, câştigate de aceeaşi echipă – Steaua Bucureşti în faţa aceleaşi echipe – Dinamo Bucureşti, cu acelaşi scor la pauză (1-0) şi acelaşi scor final (2-1), cu aceiaşi marcatori: Florea Voinea – dublă la Steaua, şi Florea Dumitrache la Dinamo; singurul lucru diferit e că în 1969, golul dinamovist a dus spre egalare, spre deosebire de 1970 când a înscris golul de onoare.
Cele mai multe cartonaşe acordate de un arbitru într-un meci de finală au fost în număr de 12 în 1996. Atunci, arbitrul vasluian Adrian Porumboiu a inaugurat acest record în finala dintre Steaua Bucureşti şi Gloria Bistriţa câştigată de bucureşteni cu 3-1 după ce bistriţenii conduceau la pauză cu 1-0; steliştii au avut 6 avertizaţi (I. Pârvu, Prodan, Vlădoiu, Doboş, Tibi Csik şi Sabin Ilie, ultimul fiind şi eliminat, iar bistriţenii 4 (Iftodi, Mironaş, Miszti şi Marian Năstase, ultimul fiind şi eliminat).
De două ori meciul din finală a fost anulat. Prima dată chiar în prima ediţie din 1934, când Ripensia Timişoara a repetat meciul câştigat înainte cu 3-2 în faţa Universităţii Cluj, o victorie repetată cu alt scor 5-0. A doua oară s-a anulat acordarea trofeului, deoarece Steaua s-a retras de pe teren şi a renunţat la trofeul dat de FRF, după ce a câştigat o finală cu Dinamo, mai exact în 1988, când golul de 2-1 al lui Balint a fost marcat din offside