Fotbalistul Adrian Mutu, component al echipei naţionale de fotbal a României, a declarat, la Constanţa, în cadrul unei conferinţe de presă, că va continua să lupte pentru dreptate şi contestă decizia prin care este obligat să plătească peste 17 milioane euro despăgubiri, clubului Chelsea.
"Nu cred că este corect ce mi se întâmplă" a spus Adrian Mutu. Atacantul a menţionat că se bucură de sprijinul pe care îl primeşte de la Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori - AFAN, şi de la Federaţia Internaţională a Fotbaliştilor Profesionişti - FIFPro. Fotbalistul a precizat: "Decizia este injustă şi aş vrea să mă lupt pentru dreptate".
În continuare, Adrian Mutu i-a mulţumit pentru susţinere şi lui Cristian Chivu, prezent la conferinţa de presă. Cristian Chivu este preşedintele de onoare al Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori, o organizaţie sindicală ce promovează şi apără drepturile şi interesele profesionale, economice, sociale, sportive şi culturale ale membrilor săi.
Cristian Chivu a declarat: "Îl vom susţine pe Adrian, vom fi alături de el, îl vom ajuta. Este cea mai mare mişcare pe care o susţine sindicatul nostru. Ne pare rău că este implicat Adrian Mutu în acest caz". Chivu a afirmat că armele de contraatac ale lui Adrian Mutu sunt discriminarea şi abuzul de putere din partea lui Chelsea, testarea antidoping ilegală şi solicitarea de compensări neregulamentare.
Preşedintele executiv al AFAN, Dumitru Costin, a declarat că fotbalistul are tot sprijinul asociaţiei în contestaţia pe care acesta a înaintat-o Tribunalului de Arbitraj Sportiv, pentru anularea deciziei Camerei de Rezolvare a Conflictelor, care s-a pronunţat deja pentru plata unei despăgubiri de 17 milioane de euro, către fostul club londonez.
"Decizia luată de Camera de Rezolvare a Conflictelor din cadrul FIFA, prin care Adrian Mutu trebuie să plătească despăgubiri clubului Chelsea în valoare de 17 milioane de euro, va fi atacată de şi de apărătorii săi până în pânzele albe, opinia tuturor celor care îl susţin fiind că este o hotătâre injustă", a declarat Dumitru Costin.
Avocatul FIFPro, Wil van Megen, a precizat, la conferinţa de presă: "În condiţii normale, Mutu nu ar fi trebuit concediat din cauza problemelor cu drogurile, ci inclus într-un program de reabilitare, aşa cum s-a întâmplat cu alţi fotbalişti britanici. Ne putem prevala şi de faptul că în acest caz, evenimentul nu ar fi căpătat o dimensiune internaţională, dacă ar fi fost implicat un fotbalist cu paşaport britanic, deci în opinia noastră, fotbalistul român a fost supus discriminării în baza naţionalităţii sale. În plus, 17 milioane de euro reprezintă valoarea reziduală din suma de transfer de la Parma, de 22,5 milioane de euro, iar Mutu n-a fost implicat în stabilirea sumei de transfer. În mod normal, el ar fi trebuit vândut unui alt club, nu concediat. Acest caz nu este important doar pentru Mutu, ci pentru toţi jucătorii din lume, cărora li se limitează libera circulaţie. Nu putem permite ca Mutu să fie victima abuzului de putere din partea lui Chelsea".
Camera de Rezolvare a Conflictelor din cadrul FIFA a stabilit ca Adrian Mutu să plătească peste 17 milioane euro clubului Chelsea. "Jucătorul a fost găsit pozitiv la un test antidrog din 2004, din acest motiv încălcând contractul pe care îl avea la club", a precizat FIFA.
Fotbalistul român Adrian Mutu a depus un memoriu la Tribunalul de Arbitraj Sportiv în care se contestă decizia FIFA de a plăti despăgubiri clubului englez.
Adrian Mutu se află la Constanţa, cu echipa naţională de fotbal a României, care va susţine sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 21:40, pe stadionul "Farul", meciul cu selecţionata Franţei, în cadrul preliminariilor Cupei Mondiale FIFA 2010, zona Europa, grupa a 7-a.