În comentariul dedicat meciului de sâmbătă, România-Franţa, disputat la Constanţa pentru grupa a 7-a a preliminarilor europene ale CM 2010 de fotbal, agenţia France Presse insistă, aproape fără altă preocupare, pe slăbiciunea incredibilă a apărării echipei oaspete, ideea fiind că totul, inclusiv şi eventual, scaunul lui Domenech, a fost salvat de inspiraţia cuplului Ribery-Gourcuff, autorii golurilor franceze pentru
2-2.
"
Apărarea franceză, la mare strâmtoare şi total depăşită de evenimente, a trecut aproape de a plăti un preţ imens pentru les Bleus şi pe selecţionerul Raymond Domenech, salvaţi de ridicol şi menţinuţi în viaţă de duo Ribery-Gourcuff împotriva României (2-2) sâmbătă. Meciurile se succed şi nimic nu ajunge să pună capăt catastrofei din ariergarda tricoloră. 14 goluri încasate în 6 meciuri: cifrele te fac să de cutremuri şi trimit selecţionata în momentele ei cele mai sumbre. Dacă Domenech vrea să caute motivele acestei situaţii haotice din preliminariile Mondialului 2010, ar putea să se întrebe în legătură cu transformarea subită a apărării din armă fatală într-o strecurătoare care face, de acum, să râdă Europa întreagă", scrie AFP.
"
Egalul reuşit în cele din urmă în faţa României şi deşteptarea atacanţilor vor avea, poate, consecinţe pozitive asupra viitorului lui Raymond Domenech. Dar apărarea rămâne mai mult decât oricând şantierul prioritar pentru selecţionată", conchide France Presse.