Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor (CNSL) din cadrul FRF a obligat, miercuri, clubul CFR Cluj la plata sumei de 66.000 de euro către fostul său jucător Vasile Maftei, reprezentând restanţe salariale din perioada ianuarie-aprilie 2014
.
"Respinge cererea de suspendare formulată de pârât (CFR Cluj) ca neîntemeiată. Admite cererea de chemare în judecată. Obligă pârâtul la plata sumei de 66.000 euro, pentru perioada ianuarie- aprilie 2014 şi 455 lei taxa de procedura. Cu recurs", se arată în soluţia CNSL.
De asemenea, gruparea FC Braşov a fost obligată la plata sumei de 23.750 de euro "cu titlu de salariu ianuarie-mai 2014 şi onorariu pentru participare în meciuri" către fundaşul Crisitian Ionescu şi 455 lei taxă de procedură.