Fundaşul Łukasz Szukała a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că echipa Legia Varşovia pe care a întâlnit-o sezonul trecut în
play-off-ul Ligii Campionilor era o formaţie mai puternică decât campiona Bulgariei, Ludogorets Razgrad, cu care Steaua va juca în acest an în aceeaşi fază a competiţiei.
Totodată, Szukała crede că Steaua este favorită la calificarea în grupele Ligii Campionilor în dubla manşă cu formaţia bulgară.
"Avem un meci foarte important mâine şi cred că avem potenţial, suntem foarte bine pregătiţi să facem un meci bun şi cred că asta este cel mai important. Sper să obţinem o victorie acasă. Fiecare echipă este foarte puternică la nivelul acesta, nu mai există echipe fără forţă. Şi noi avem un lot şi o echipă puternice. Anul trecut, noi am jucat cu Legia şi opinia mea este că Legia este peste Ludogorets, dar asta nu însemană că va fi un meci uşor sau că Ludogorets este o echipă slabă. Ludogorets este o formaţie foarte bună, care a demonstrat anul trecut în cupele europene că are calitate, dar şi noi avem şi vrem să ne impunem jocul nostru în cele două partide. Am încredere în noi şi cred că noi avem prima şansă să mergem în grupele Ligii Campionilor. Avem nevoie de suporteri, ne ajută foarte mult, aşa a fost şi cu Aktobe şi sper că va fi un stadion plin mâine", a spus jucătorul stelist.
El a precizat că formaţia bulgară nu mai are secrete după ce a văzut-o anul trecut în cupele europene şi după ce Steaua a jucat un meci de pregătire în această vară.
"Mai facem şi astăzi o analiză a echipei Ludogorets. Cunosc foarte bine echipa pentru că am văzut-o şi anul trecut în Liga Europa şi la un meci de pregătire în Anglia. Nu este ceva nou şi după ce mai facem astăzi o analiză suntem sută la sută bine pregătiţi pentru mâine", a precizat Szukała.
Fotbalistul polonez a menţionat că orice urmă de prietenie cu atacantul echipei Ludogorets Younes Hamza va dispărea odată ce va intra pe teren:
"Îl cunosc foarte bine pe Hamza, suntem prieteni şi am jucat cu el la Petrolul, dar asta nu contează mâine. Este un jucător de calitate, a demonstrat-o în România, la Petrolul, unde a jucat foarte bine. Dar pe teren nu mai contează că eşti prieten cu cineva. Suntem profesionişti şi vrem amândoi să câştigăm, nu te gândeşti la prietenii".
Steaua va întâlni echipa Ludogorets Razgrad, marţi, de la ora 21:45, pe Arena Naţională, în play-off-ul Ligii Campionilor. Returul va avea loc la 27 august, în Bulgaria.