Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, duminică seară, că după victoria României din meciul cu Grecia, scor 1-0, în opinia sa selecţionerul Victor Piţurcă nu are motive să plece de la echipa naţională.
"După acest rezultat cred că Victor Piţurcă nu mai are niciun motiv să plece", a spus Burleanu.
Răzvan Burleanu a mai afirmat că încă nu este jucată calificarea la Campionatul European, dar victoria obţinută la Pireu ajută foarte mult.
"Aş putea spune că avem într-adevăr o generaţie de eroi, mai ales după cum a evoluat meciul în a doua repriză. Am avut foarte mari emoţii încă din primul minut. Calificarea încă nu s-a jucat, dar în mod cert această victorie ne ajută foarte mult", a precizat preşedintele FRF.
Reprezentativa României a debutat cu o victorie în preliminariile Campionatului European din 2016, scor 1-0 cu naţionala Greciei, duminică seară, pe stadionul Georgios Karaiskakis din Pireu, în prima etapă a
grupei F, joc în care "tricolorii" au evoluat în inferioritate numerică din minutul 53. Golul a fost marcat de Marica, în minutul 10, din penalty.