Formaţia Rapid Suceava continuă seria rezultatelor excelente din acest debut de sezon. Ieri după-amiază, gruparea pregătită de Bogdan Tudoreanu, Mihai Guriţă şi Laurenţiu Andrieş a câştigat, cu scorul 1-0, meciul din deplasare, cu Cetatea Târgu-Neamţ, din Turul 5 al Cupei României, calificându-se astfel în faza şaisprezecimilor de finală, acolo unde va da piept cu o grupare din Liga 1.
Aşa cum era de aşteptat, partida de la Târgu-Neamţ nu a fost o formalitate, întrucât fotbaliştii echipei gazdă, care luptă în acest sezon pentru promovarea în eşalonul al doilea, s-au agăţat de orice balon. Totuşi, rapidiştii au fost cei care au condus ostilităţile din teren şi după două ratări bifate de Sumanariu şi Sfrijan, au reuşit să deschidă scorul după o jumătate de oră de joc prin Golofca, care interceptat o pasă neglijentă a unui apărător advers şi a înscris, nu înainte de a-l dribla şi pe portarul Hărăguţă. Prima repriză s-a încheiat cu o nouă ratare a lui Sumanariu, din lovitură liberă.
Partea a doua a fost şi mai animată, în condiţiile în care nemţenii au riscat mai mult, forţând egalarea, iar oaspeţii s-au apărat cu calm, contraatacând de fiecare dată periculos. Sucevenii își puteau dubla avantajul la ocaziile create de Matei, Sfrijan, Plecanciuc sau Negru, însă la fel adevărat este că şi Cetatea a trecut de două ori pe lângă egalare, prin ex-sucevenii Homneac şi Dutciuc.
Aşadar, o victorie meritată pentru suceveni, care aşteaptă acum nu nerăbdare să afle numele echipei din Liga 1 pe care o vor întâlni în faza următoare a competiţiei, tragerea la sorţi din şasprezecimile Cupei României urmând să aibă loc marţea viitoare, la sediul Federaţiei Române de Fotbal.
Până atunci, pe "alb-vişinii" îi aşteaptă o nouă deplasare dificilă, sâmbătă, la Brăila, în etapa a 3-a a Ligii secunde.
Cetatea: Hărăguţă - Varea, Rotaru, Mihăieş, Huţanu - Chirilă, Bucătaru, Dutciuc, Miron (59 Mariş) - Homneac, Bobric.
Antrenor: Ciprian Danciu.
Rapid: Roheţki - Bălan, Velescu, Plecanciuc, Semeghin - Golofca, Sfrijan, Sumanariu (83 Apostol), Burcea (81 Cerlincă) - Matei (70 Negru), Marinkovic.
Antrenor: Bogdan Tudoreanu.
_