Mijlocaşul echipei CFR Cluj, Gabi Mureşan, a declarat, vineri, după derby-ul cu Dinamo,
scor 1-0, că victoria ardelenilor nu poate fi pusă la îndoială pentru că au jucat mai bine, deşi este de părere că bucureştenii nu au făcut un joc slab.
"
Am obţinut o victorie mare, dar şi aşteptată. Eu cred că după ocaziile pe care le-am avut meritam mai mult. Nu cred că le-a fost frică de noi pentru că jucăm în Liga Campionilor, dar cine vine la noi se mulţumeşte şi cu un egal. Nici ei nu au avut noroc, dar cred că au scăpat totuşi ieftin. Joacă şi ei bine, dar noi am fost mai buni. Sper să recuperăm cât mai repede diferenţa care ne desparte de ei", a declarat Gabi Mureşan la GSP TV.
Şi căpitanul clujenilor, Ricardo Cadu, s-a declarat mulţumit de victorie, pentru că în urma acestui rezultat clujenii au revenit în lupta pentru titlu: "
Acum suntem şi noi acolo sus, cu Dinamo, cu Steaua, cu Urziceni. Era foarte important să câştigăm şi cred că Dinamo nu a făcut un meci mai slab, dar şi noi am jucat foarte bine".
Fundaşul Tony, care a fost suspendat pentru acest meci şi nu a putut evolua, a spus că a trăit jocul ca un suporter "
încurajând şi înjurând ca toţi oamenii", el fiind foarte nervos pentru că nu a putut fi în teren. Tony şi-a felicitat coechipierii pentru rezultatul obţinut şi spune că echipa trebuie să continue şirul rezultatelor pozitive pentru a "
îndeplini obiectivul, cucerirea titlului".
Echipa antrenată de Maurizio Trombetta a trecut, vineri, de Dinamo, scor 1-0, în derby-ul etapei a 11-a a Ligii I, rezultat în urma căruia ardelenii s-au apropiat la 6 puncte de formaţia antrenată de Mircea Rednic.
În urma acestui rezultat, CFR Cluj a acumulat 19 puncte şi a urcat pe locul 5 în clasament, la egalitate de puncte cu FC Timişoara, dar despărţite de golaveraj. De cealaltă parte, Dinamo a rămas pe primul loc în campionat cu 25 de puncte, la patru puncte de ocupanta locului doi, Unirea Urziceni, care are însă un meci mai puţin disputat.
NewsIn