Imnul suporterilor echipei naționale de fotbal a fost lansat, luni, la sediul Federației Române de Fotbal, în prezența trupei Iris, și va răsuna pentru prima oară pe stadion cu prilejul meciului România-Ungaria din 11 octombrie, contând pentru
preliminariile Euro 2016.
"Asistăm la un eveniment deosebit, lansarea imnului suporterilor echipei naționale de fotbal a României. Ne-am dorit să avem posiblitatea de a renaște tradiția imnului suporterilor echipei naționale de fotbal a României. Vrem să regăsim spiritul combativ, dorința de victorie, mândria că aparținem României, capacitatea noastră să fim reuniți în jurul unui simbol național numit echipa de fotbal a țării noastre", a spus Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.
"Ale, ale, ale, ale, ale / Hai pe ei, pe mama lor / Ale, ale, ale, Hai România / Astăzi vrem victorie / Ale, ale, ale, Hai România, / Ori murim, ori câştigăm", sunt versurile ultimului refren al imnului compus de membrii trupei Iris, la solicitarea FRF.
Solistul trupei Iris, Rafael, a afirmat că versul a fost introdus ulterior în textul imnului la solicitarea expresă a reprezentanţilor suporterilor.
"Acolo este pasajul suporterilor, au insistat şi s-au luptat să existe pasajul acesta. Noi din respect pentru ei l-am adăugat. Am avut câteva discuţii cu suporterii, dar şi cu legende ale fotbalului care ne-au mai dat câteva sugestii. Reprezentanţii suporterilor şi-au dorit să fie ceva care să-i reprezinte, ceva puţin ieşit din peisaj. Nu e o aluzie la lucruri negative, pur şi simplu înseamnă că şi pe adversari şi pe mamele lor. Pe tot neamul lor. Trebuie să-i convingem că noi vom câştiga. Este cadoul meu de bun venit în trupa Iris, le mulţumesc colegilor că m-au ajutat să îndeplinesc acest vis al meu, de a cânta imnul echipei naţionale de fotbal a României. Sperăm ca până la meciul cu Ungaria să-l înveţe toţi suporterii. Rockul a fost şi va deveni o muzică a maselor şi vrem să mulţumim federaţiei pentru acest suport. Muzica rock va redeveni ceea ce a fost", a declarat Rafael, care a precizat că suporterii nu au mai avut şi alte solicitări.
Nelu Dumitrescu, liderul și fondatorul trupei Iris, a spus la rândul său:
"În anul 2016 trupa noastră face 40 de ani. Vreau să facem această sărbătoare dublată de o calificare a echipei naționale de fotbal a României la Campionatul European din 2016. Hai România!".
La conferință au participat și ceilalți membri ai trupei de rock: Valter Popa (chitară), Doru "Boro" Borobeică (bas), Rafael (voce) și Relu Marin (clape).
Răzvan Burleanu a oferit membrilor Iris un tricou al echipei naționale, cu numărul 38 și cu numele Iris. În 2014, Iris împlinește 38 de ani de la constituire. Imnul se poate asculta în întregime pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal: www.frf.ro.
_