Tehnicianul echipei Universitatea Cluj, George Ogăraru, a declarat, după meciul pierdut cu scorul de 0-1 în faţa formaţiei CFR Cluj, că îi pare rău de înfrângere, dar este foarte mulţumit de atitudinea şi prestaţia elevilor săi
.
"Din păcate e a doua oară când pierdem un meci în minutele de prelungiri, însă eu sunt foarte mulţumit pentru ceea ce au făcut elevii mei în teren azi. Îi felicit pentru cum au luptat şi au dat tot ce au avut. A trebuit să jucăm împotriva a 12 adversari şi asta este. Mergem mai departe. Cred că un derby de genul acesta merita mai multă atenţie şi mai mult respect", a spus Ogăraru.
George Ogăraru este de părere că echipa sa s-ar fi impus dacă nu ar fi rămas în inferioritate numerică:
"Dacă am fi continuat în 11 am fi câştigat în această seară. Sunt mândru de ceea ce am văzut astăzi şi de felul în care s-au mobilizat băieţii".
Formaţia CFR Cluj a învins, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Universitatea Cluj, în ultimul meci al
etapei a 9-a a Ligii 1, în care unicul gol a fost marcat în minutul 90+4.
Universitatea Cluj a rămas în inferioritate numerică în minutul 34, când a fost eliminat Justin Mengolo pentru cumul de cartonaşe galbene.
Thiago Lopes a înscris în minutul 90+4, cu un şut din 7 metri.