Atacantul echipei Konyaspor Ciprian Marica a efectuat un control medical amănunţit, care a relevat că nu este necesară o intervenţie chirugicală la menisc, astfel că jucătorul poate evolua în meciul Finlanda - România, din preliminariile Euro 2016, programat la 14 octombrie.
Marica a fost, luni, în Germania, pentru un consult de specialitate, iar medicii au considerat că atacantul de 28 de ani nu trebuie să se opereze acum.
"În urma RMN-urilor făcute astăzi de Ciprian la o clinică din Germania, medicii au concluzionat că operaţia la menisc poate fi amânată, astfel că el va fi apt pentru meciul cu Finlanda", a spus doctorul echipei naţionale a României, Pompiliu Popescu.
Prima reprezentativă a României întâlneşte la 11 octombrie, de la ora 19.00, pe Arena Naţională, selecţionata Ungariei, şi în 14 octombrie, de la ora 21:45, la Helsinki, echipa naţională a Finlandei, în cadrul Grupei F a preliminariilor Euro 2016.
Ciprian Marica este suspendat pentru partida cu Ungaria, în urma cartonaşului roşu primit în prima partidă din grupă, cu Grecia.
Programul României în preliminariile Euro 2016
11 octombrie - cu Ungaria, pe teren propriu
14 octombrie - cu Finlanda, în deplasare
14 noiembrie - cu Irlanda de Nord, pe teren propriu
29 martie 2015 - cu Insulele Feroe, pe teren propriu
13 iunie 2015 - cu Irlanda de Nord, în deplasare
4 septembrie 2015 - cu Ungaria, în deplasare
7 septembrie 2015 - cu Grecia, pe teren propriu
8 octombrie 2015 - cu Finlanda, pe teren propriu
11 octombrie 2015 - cu Insulele Feroe, în deplasare